Antena 3 CNN Actualitate Dr. Voichiţa Lăzureanu, despre cazul morţii lui Petrică Mîţu Stoian: "Astmul şi boala cronică de plămâni au contraindicație la camera hiberbară"

Dr. Voichiţa Lăzureanu, despre cazul morţii lui Petrică Mîţu Stoian: "Astmul şi boala cronică de plămâni au contraindicație la camera hiberbară"

Claudia Popovici
2 minute de citit Publicat la 20:39 07 Noi 2021 Modificat la 20:52 07 Noi 2021
Dr. Voichiţa Lăzureanu, despre cazul morţii lui Petrică Mîţu Stoian: "Astmul şi boala cronică de plămâni au contraindicație la camera hiberbară"

Potrivit unor surse medicale, după ce a trecut de boala COVID, computerul tomograf arăta, în septembrie, că plămânul artistului Petrică Mîţu Stoian era bine. Ieri, însă, când interpretul a ajuns la Reșita, la CT i-au apărut bule de gaz pe plămân, în partea de sus. În acest context, nu este exclus ca acele bule să fi apărut în urma "forțării de oxigen" pe care o presupune terapia hiperbară pentru că, spun medicii, asemenea modificări nu pot apărea de la o zi la alta.

Pentru a afla adevărul, sora artistului a cerut medicilor ca mâine la prima oră să fie făcută autopsia pentru a ști cu exactitate ce anume s-a întâmplat. Totodată acesta dorește să afle dacă medicii de la clinica privată i-au făcut artistului toate analizele necesare înainte de a fi supus terapiei hiperbare. 

Voichița Lăzureanu: "Șocul septic este dat de o infecţie şi nu numai"

Referitor la terapia hiperbară, Voichița Lăzureanu, medic infecționist la spitalul Victor Babeş din Timişoara, a precizat că literatura de specialitate prezintă beneficii şi contraindicații, însă în spitale la recuperarea post-COVID s-a adoptat metoda clasică de recuperare medicală respiratorie treptată.

„Această terapie cu oxigen, sau terapie hiperbară, noi nu o efectuam în spital. Nu cred că tratamentul anticoagulant a avut vreun fel de influență asupra acestui tip de tratament. Ca şi contraindicație din ceea ce am citit despre camerele hiperbare, intră şi infecțiile, adică sindromul febril pentru că nu ști ce ascunde şi poate fi şi o infecţie pulmonară şi atunci nu este bine să se vină cu oxigen în plus.

Dar, la fel de bine şi fumatul poate să inducă asemenea imagini de aer în spaţiul interpulmonar. Poate să intervină acest pneumomediastin şi spontan şi tusea poate să fie incriminată în apariţia acestor bule de oxigen în spaţiul dintre plămâni. Rămâne de văzut. Șocul septic este dat de o infecţie şi nu numai.

Dacă aceea a fost preexistentă nu mai trebuia să se aplice acest timp de terapie. Dar, atât timp că nu avem informaţii necropsice este greu de spus. De exemplu, astmul şi boala cronică de plămâni BPOC are contraindicație de această cameră hiperbară. Trebuie să știm istoricul medical al pacientului, trebuie consultat bine pacientul şi efectuată o radiografie pulmonară înainte de a băga omul în acea cameră hiperbară", a explicat medicul Voichița Lăzureanu

Ce este recomandat să facă pacienţii post-COVID

„Cel mai bine e să facă recuperare medicală respiratorie. Nu are legătură cu aceste camere hiperbare. Noi am mers pe partea clasică de gimnastică respiratorie de recuperare încet, încet a capacității respiratorie", a mai spus medicul Voichița Lăzureanu în emisiunea "Descoperiți" de la Antena 3. 

×
Parteneri
x close