Antena 3 CNN Actualitate Vreme extremă în jumătate de țară. Unde va ploua torențial în orele următoare

Vreme extremă în jumătate de țară. Unde va ploua torențial în orele următoare

Vreme extremă în jumătate de țară. Unde va ploua torențial în orele următoare
Sursa foto: Foto: pixabay.com
26 Iul 2017   •   14:45

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ pentru mai mult de jumătate din ţară, inclusiv Capitala, valabilă de miercuri, ora 20:00, până joi, ora 20:00. 

Meteorologul de serviciu, Mihai Huștiu, a afirmat, într-o intervenție telefonică la emisiunea Esențial, de la Antena 3, că vizate de această atenționare sunt județele din Muntenia, Moldova și local în Carpații Orientali și Meridionali, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie și grindină.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20-25 l/mp şi punctiform 50-60 l/mp. 



În Dobrogea, vremea se strică începând de mâine după-amiază, când se vor produce furtuni.

De asemenea, meteorologul Mihai Huștiu a anunțat că vremea se îndreaptă de sâmbătă, când sunt așteptate temperaturi de 35-37 de grade Celsius în mare parte din țară. 

 

 

 

 

 

×
Subiecte în articol: vijelii
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close