Antena 3 CNN Actualitate Vremea în următoarele două săptămâni. Cât de frig va fi şi cât va ninge în fiecare regiune a ţării

Vremea în următoarele două săptămâni. Cât de frig va fi şi cât va ninge în fiecare regiune a ţării

Vremea în următoarele două săptămâni. Cât de frig va fi şi cât va ninge în fiecare regiune a ţării
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    02 Dec 2013   •   13:43

Vremea se răceşte în următoarele săptămâni, iar noaptea, în drepresiuni, temperaturile pot coborâ până la  minus 15 grade Celsius. 

De asemenea, ninsorile vor lipsi din peisaj în cea mai mare parte a ţării, potrivit celei mai recente prognoze realizate de Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 2-15 decembrie.

 
Prognoza meteo pe regiuni
 
Banat
 
În primele zile ale intervalului, până în data de 6 decembrie, regimul termic va fi caracterizat de valori diurne în jurul celor normale pentru perioada din an, respectiv maxime în jurul a 4 grade. În schimb media temperaturilor minime, de -4...-3 grade, se va situa sub pragul specific începutului de decembrie. Începând din 7 decembrie până spre sfârşitul intervalului de referinţă, răcirea vremii va determina temperaturi mai mici decât ar fi normal, atât la valorile diurne, ale căror medii se vor situa între -2 şi 0 grade, cât şi în privinţa minimelor, cu medii de -8...-5 grade, valori în creştere uşoară fiind estimate pentru 13...15 decembrie. Până în jurul datei de 5 decembrie nu vor fi precipitaţii, apoi, îndeosebi între 6 şi 9 decembrie, sunt de aşteptat precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general slabe cantitativ.

Crişana
 
În primele zile ale intervalului, până în data de 6 decembrie, regimul termic va fi caracterizat de valori diurne în jurul celor normale pentru această perioadă din an, respectiv maxime în jurul a 3 grade. În schimb media temperaturilor minime se va situa sub pragul specific începutului de decembrie şi va fi de -5...-4 grade. Începând din 7 decembrie până spre sfârşitul intervalului de referinţă, răcirea vremii va determina temperaturi mai mici decât ar fi normal, atât la valorile diurne, ale căror medii se vor situa între -2 şi 0 grade, cât şi în privinţa minimelor, cu medii de -8...-5 grade, valori în creştere uşoară fiind estimate pentru 13...15 decembrie. În jurul datei de 7 decembrie va fi probabilitatea cea mai ridicată de ninsori, local chiar mai consistente, iar pe parcursul celei de-a doua săptămâni se menţin condiţii de ninsori slabe. Ninsorile, în general slabe, îşi vor face apariţia după data de 5 decembrie.
 
Transilvania
 
În cea mai mare parte a intervalului de prognoză valorile termice vor caracteriza o vreme rece, cu medii ale minimelor de -7...-6 grade, chiar mai scăzute, -10...-8 grade, în jurul datei de 4 decembrie şi din nou între 9 şi 12 decembrie. În primele zile (între 2 şi 6 decembrie) temperaturile diurne vor fi -în marea lor majoritate- apropiate de cele specifice perioadei din an, cu medii de 1...3 grade. Însă după data de 7 decembrie, şi regimul maximelor va avea o abatere negativă faţă de mediile climatologice, fiind de aşteptat medii diurne negative, între -5 şi -2 grade. Începând cu 6 decembrie, creşte probabilitatea de apariţie a ninsorilor, în general slabe cantitativ.
 
Maramureş
 
În primele zile ale intervalului, până în data de 6 decembrie, regimul termic va fi caracterizat de valori diurne apropiate de cele normale pentru perioada din an, respectiv medii ale maximelor de 2...3 grade. În schimb media temperaturilor minime se va situa sub pragul specific începutului de decembrie şi va fi de -5...-4 grade. Începând din 7 decembrie până spre sfârşitul intervalului de referinţă, răcirea vremii va determina temperaturi mai mici decât ar fi normal, atât la valorile diurne, ale căror medii se vor situa între -3 şi -1 grad, cât şi în privinţa minimelor, cu medii de -8...-6 grade. În jurul datei de 7 decembrie va fi probabilitatea cea mai ridicată de ninsori, iar în rest vor fi condiţii de ninsori slabe, în special în a doua săptămână de prognoză.
 
Moldova
 
În primele zile ale intervalului, până în data de 6 decembrie, regimul termic va fi caracterizat de valori diurne în general peste cele normale pentru perioada din an, respectiv maxime de 4...6 grade, exceptând ziua de 3 decembrie, când va fi ceva mai frig. În schimb, media temperaturilor minime, de -6...-4 grade, se va situa uşor sub pragul specific începutului de decembrie. După data de 7 decembrie până spre sfârşitul intervalului de referinţă sunt de aşteptat temperaturi mai mici decât ar fi normal, atât la valorile diurne, ale căror medii se vor situa între -2 şi 0 grade, cât şi în privinţa minimelor, cu medii de -8...-7 grade. Până în jurul datei de 6 decembrie nu vor fi precipitaţii, apoi, îndeosebi între 6 şi 9 decembrie, sunt de aşteptat ninsori slabe.
 
Dobrogea
 
Prima săptămână a intervalul de prognoză va fi caracterizată de regim termic diurn apropiat celui mediu multianual specific, respectiv valori mediate de 4...6 grade, chiar mai ridicate în zilele de 2 şi 7 decembrie. Începând din 8 decembrie se estimează valori în scădere, cu medii de 0...2 grade, în creştere uşoară doar în ultimele zile. În privinţa temperaturilor minime, acestea se menţin mai mici decât cele caracteristice primei jumătăţi a lunii decembrie aproape pe tot parcursul celor două săptămâni de prognoză, astfel că media va fi de -4...-2 de grade. Până în jurul datei de 7 decembrie nu vor fi precipitaţii, apoi, îndeosebi între 7 şi 9 decembrie, sunt de aşteptat ninsori slabe cantitativ.

Muntenia
 
În primele zile ale intervalului, până în data de 7 decembrie, regimul termic va fi caracterizat de valori diurne apropiate de cele normale pentru perioada din an, respectiv medii ale maximelor de 4...6 grade. În schimb media temperaturilor minime, de -5...-3 grade, se va situa sub pragul specific primei decade din decembrie. Începând din 8 decembrie până spre sfârşitul intervalului de referinţă, răcirea vremii va determina temperaturi mai mici decât ar fi normal, atât la valorile diurne, ale căror medii se vor situa între -2 şi 2 grade, cât şi în privinţa minimelor, cu medii de -7...-5 grade, valori în creştere uşoară fiind posibile pentru zilele de 13...15 decembrie. Până înspre 7 decembrie nu vor fi precipitaţii, apoi, îndeosebi între 7 şi 9 decembrie, sunt de aşteptat ninsori, în general slabe cantitativ.
 
Oltenia
 
În prima parte a intervalului de prognoză, până în data de 8 decembrie, regimul termic va fi caracterizat de valori diurne apropiate de cele normale pentru perioada din an, respectiv medii ale maximelor de 3...6 grade. În schimb media temperaturilor minime, respectiv -5...-3 grade, se va situa sub pragul specific primei decade din decembrie. Începând din 8 decembrie până spre sfârşitul intervalului de referinţă, răcirea vremii va determina temperaturi mai mici decât ar fi normal, atât la valorile diurne, ale căror medii se vor situa între -2 şi 1 grad, cât şi în privinţa minimelor, cu medii de -7...-5 grade, valori în creştere uşoară fiind posibile pentru ultimele zile. Până în jurul datei de 6 decembrie nu vor fi precipitaţii, apoi, îndeosebi între 7 şi 9 decembrie, sunt de aşteptat precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, în general slabe cantitativ.
 
La munte
 
În primele zile, dar posibil şi la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori uşor mai ridicate decât cele climatologic normale, cu maxime în medie de -2...2 grade şi minime între -8 şi -4 grade. Mai rece va fi vremea în intervalul 7-13 decembrie, când media valorilor nocturne va coborî sub pragul de -12 grade, iar cea a temperaturilor maxime va fi de -10 ...-6 grade. Probabilitatea de ninsoare va fi mai mare după data de 6 decembrie, dar în special în ziua de 7 decembrie când ninsorile pot fi local mai consistente.

×
Subiecte în articol: meteo prognoza meteo ANM prognoza anm vreme
Parteneri
Horia Constantinescu a demisionat de la șefia ANPC
x close