Ploi slabe în toată țara. Câte grade anunță meteorologii

de S.T.    |    16 Mai 2016   •   08:22
Ploi slabe în toată țara. Câte grade anunță meteorologii Foto: freeimages.com/ mirko delcaldo

Vremea va fi instabilă în cea mai mare parte a ţării şi se va răci faţă de intervalul precedent, urmând astfel a se înregistra valorile termice diurne cu mult mai coborâte decât cele climatologic specifice aceastei date din an. Excepţie va face însă partea de sud-est a teritoriului, unde abaterea termică va fi mai puţin accentuată.

Temperaturile maxime pentru ziua de luni vor avea valori de la 9 grade în nordul Moldovei până la 21 de grade în Muntenia şi Dobrogea. În regiunile estice, sud-estice şi parţial în centru precum şi în zonele montane şi submontane vor fi înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă ce se vor cumula vor depăşi local 10-15 l/mp şi punctiform 30 l/mp. Izolat se va semnala grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala pe arii mai restrânse şi la cote mai reduse.

La munte, la altitudini mari, trecător, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ninsoare.

Parteneri
x close