Antena 3 CNN Actualitate Zăpadă de peste 2,20 metri şi risc ridicat de avalanşă la Bâlea Lac

Zăpadă de peste 2,20 metri şi risc ridicat de avalanşă la Bâlea Lac

Zăpadă de peste 2,20 metri şi risc ridicat de avalanşă la Bâlea Lac
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.Z.    |    16 Mar 2013   •   17:40

Stratul de zăpadă a ajuns sâmbătă, la 2,23 de metri şi riscul de producere de avalanşe este însemnat la peste 2.000 de metri altitudine în Masivul Făgăraş, la Bâlea Lac (judeţul Sibiu), potrivit meteorologilor, informează Agerpres.

Turiştii care urcă sâmbătă la Bâlea Lac se pregătesc de petrecerea de Sfântul Patrick, care va avea loc duminică, în premieră la Hotelul de Gheaţă.

Bâlea Lac este singurul loc din România, cu un hotel, trei igluuri şi o biserică de gheaţă.

Pentru prima dată, 14 britanici vor sărbători Ziua Sfântului Patrick - Ziua naţională a Irlandei - în România, cu bere verde, la Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac, a declarat Mirela Frâncu, reprezentanta hotelului.

"Aceşti turişti vin pentru prima dată la noi în ţară şi au ales Hotelul de Gheaţă special ca să sărbătorească ziua Sfântului Patrick. Tradiţia cere să se bea bere verde cu acest prilej, ceea ce înseamnă practic o bere obişnuită cu sirop de mentă. Sfântul Patrick va fi sărbătorit la noi în hotel şi de turişti români, care deja şi-au făcut rezervare", a explicat Mirela Frâncu.

Turiştii care vor sărbători Ziua naţională a Irlandei la Bâlea Lac vor cheltui aproximativ 50 de euro, de persoană, pentru o zi de distracţie în Hotelul de gheaţă, fiind incluse cazarea şi meniul standard, dar şi drumul cu telecabina.

Cei care doresc să îşi petreacă week-end-ul la Hotelul de gheaţă de la Bâlea Lac trebuie să ştie că îi aşteaptă un strat de aproape doi metri de zăpadă, mult vânt şi temperaturi scăzute.

Irlanda sărbătoreşte în fiecare an, pe 17 martie, Ziua Sfântului Patrick, patronul spiritual al irlandezilor. Această zi este marcată cu mare fast nu numai în Irlanda, ci în întreaga lume, în comunităţile irlandezilor. Fiecare familie pregăteşte o cină tradiţională cu preparate din carne de vacă şi varză.


Prognoza meteo pentru următoarele zile

Sâmbătă (16 martie)

În Bucureşti, valorile termice vor continua să scadă, vremea devenind mai rece decât în mod obişnuit la această dată, cu o maximă de 5-6 grade şi o minimă de -4 spre -3 grade. Cerul va fi temporar noros, dar condiţiile de precipitaţii vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Presiunea atmosferică va continua să crească.

În ţară, vremea va fi rece pentru această perioadă a anului. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, dar numai izolat în sud-est vor fi posibile precipitaţii mixte, neînsemnate cantitativ, iar în zona montană fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în estul ţării şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 spre -5 grade în nord-vest şi 5-7 grade în sud şi sud-est, iar cele minime vor fi de la -14 spre -15 grade în estul Transilvaniei până la -3 spre -1 grad în sudul litoralului. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferică va continua să crească.


Duminică (17 martie)

În Bucureşti, vremea va fi rece pentru a doua decadă a lunii martie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 6-7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -3 grade.

În ţară, vremea se va menţine mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă din an. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 7 grade, iar cele minime între -10 şi 0 grade, mai scăzute în depresiuni, spre -16 grade, dar şi uşor mai mari în sudul Banatului şi pe litoral. În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

Pentru mai multe informaţii despre starea vremii, accesaţi meteoplus.ro







×
Subiecte în articol: Balea lac meteo prognoza meteo
Parteneri
Tânăr dezbrăcat de jandarmi, pentru a fi verificat de droguri, în Mamaia
x close