Antena 3 CNN Actualitate Zăpadă în toată regula în Parâng şi la Bâlea Lac. Drumurile ar putea fi închise

Zăpadă în toată regula în Parâng şi la Bâlea Lac. Drumurile ar putea fi închise

Zăpadă în toată regula în Parâng şi la Bâlea Lac. Drumurile ar putea fi închise
19 Sep 2008   •   10:29

Temperaturile din această perioadă ne amintesc de iarnă iar în Parâng şi la Bâlea Lac deja a nins. Şi nu este o uşoară fulguială, ci zăpadă în toată regula. La fel şi pe Transfăgărăşan, unde, la cota 2000, zăpada are deja cinci centimetri.

Unii oameni s-au dus special pe Transfăgărăşan pentru a vedea prima ninsoare, alţii însă au fost surprinşi şi au avut probleme în trafic. Şoferii care nu aveau cauciucuri de iarnă sau lanţuri şi-au continuat drumul cu greu.

Cel mai ghinionist dintre şoferii surprinşi de zăpadă a fost un bulgar. Autotrenul încărcat cu 20 de tone de marfă a rămas blocat în apropiere de Bâlea Lac.

Autorităţile au intervenit cu materiale antiderapante şi cu lama şi au ajutat participanţii la trafic să-şi defăşoare drumul în condiţii bune.



Oficial, pe Transfăgărăşan nu se mai circulă de la 1 noiembrie. Dacă va ninge însă abudent este posibil ca porţiunea de drum dintre Bâlea Cascadă şi Bâlea Lac să se închidă chiar şi mai devreme.

Antena 3

×
Subiecte în articol: Balea lac
Parteneri
Cod portocaliu de ploi, grindină și vijelii! Localitățile vizate de alerta ANM
x close