Antena 3 CNN Actualitate Zece poliţişti şi o angajată a CNADR, reţinuţi pentru luare de mită

Zece poliţişti şi o angajată a CNADR, reţinuţi pentru luare de mită

Zece poliţişti şi o angajată a CNADR, reţinuţi pentru luare de mită
Sursa foto: Foto: Intact Images
15 Oct 2010   •   08:25

Zece poliţişti şi o angajată a CNADR au fost reţinuţi de procurorii arădeni. Ei sunt acuzaţi că au luat mită de la şoferii care încălcau regulile de circulaţie pe Drumul Naţional 7, ca să îi scape de procesele verbale. Procurorii DGA îi filează încă din primăvară, iar negocierile dintre oamenii legii şi şoferi au fost înregistrate pe mai multe casete.

De câteva luni, cei trei agenţi de la Rutieră şi şapte angajati ai posturilor de poliţie de pe Valea Mureşului sunt monitorizaţi constant. Le-au fost interceptate convorbirile telefonice, iar agenţii sub acoperire i-au filmat în timp ce luau şpagă.

Cu o mică atenţie presupusul şofer scapă basma curată şi primeşte chiar şi un sfat prietensc extrem de util. Angajata CNADR este conştientă că nu toată lumea s-ar putea să fie la fel de înţelegătoare ca ea.

Agenţii sub acoperire ai DGA s-au dechizat în şoferi de rând şi au început să bată în lung şi în lat Drumul Naţional 7 din Arad. Nu a durat mult până să fie opriţi de vestiţii poliţişti. La fel de puţin a durat să-i facă convingă să renunţe la a scrie amenzi în favoarea unor mici atenţii.

Cei zece poliţişti şi angajata CNADNR au fost reţinuţi. Cei 11 vor fi prezentaţi în faţa unui magistrat cu propunerea de arestare preventivă pentru luare de mită.




×
Subiecte în articol: politisti CNADNR retinuti mita
Parteneri
Afacerea de succes cu care un italian a dat lovitura în Buzău
x close