Antena 3 CNN Actualitate Zeci de mii de români câștigă pensii mult mai mari în instanță. Cel mai mare număr de dosare din ultimii patru ani

Zeci de mii de români câștigă pensii mult mai mari în instanță. Cel mai mare număr de dosare din ultimii patru ani

Zeci de mii români vor primi pensii mult mai mari după ce au mers în instanţă anul trecut. Numărul de dosare de pensionare care au ajuns pe masa judecătorilor a înregistrat în 2020 cea mai mare creştere din ultimii patru ani.

Zeci de mii de români câștigă pensii mult mai mari în instanță. Cel mai mare număr de dosare din ultimii patru ani
Sursa foto: Antena 3
de Mia Lungu    |    15 Noi 2021   •   10:58

Numărul de litigii privind dosarele de pensionare a înregistrat o creștere importantă în 2020, atât în prima instanță, cât și la curțile de apel fiind înregistrată cea mai mare valoare din ultimii patru ani, potrivit raportului pe justiție pentru anul trecut emis recent de Consiliul Superior al Magistraturii.

De vină pentru această creștere ar fi legislația neclară și practica neunitară a prevederilor de către autorități, spune CSM. Anul trecut, numărul de cauze nou depuse pe fond s-a ridicat la 33.176 de dosare, în creștere cu aproape 50% față de anul 2019.

Cele mai multe dosare au avut ca obiect contestații referitoare la deciziile de pensionare, în număr de 13.839 în 2020, urmate de recalcularea pensiei, cu aproape 10.500 de dosare noi. Numărul dosarelor din 2019 era apropiat de 9.500, la ambele categorii menționate anterior.

În luna mai a acestui an, ministrul Muncii, Raluca Turcan, afirma că au fost plătite 10 milioane de lei pe procesele câștigate în 2020 de pensionari împotriva statului român, aceasta oficializând, o lună mai târziu, un ordin de ministru prin care obliga toate casele de pensii județene să aibă o practică unitară și să ia în calcul toate actele ce atestă contribuția la pensie.

×
Subiecte în articol: pensii instanta romani dosare

ȘTIRI

Petrolul rusesc, interzis de astăzi în UE. Ce urmeaza după intrarea în vigoare a embargoului

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close