Antena 3 CNN Actualitate Zeci de parlamentari din actualul şi fostul Legislativ, vizaţi de ANI

Zeci de parlamentari din actualul şi fostul Legislativ, vizaţi de ANI

Zeci de parlamentari din actualul şi fostul Legislativ, vizaţi de ANI
16 Feb 2015   •   20:24

ANI a solicitat, luni, Camerei Deputaţilor să îi punã la dispoziţie documente privind 47 de parlamentari, referitoare la numãrul de angajaţi, cheltuielile forfetare şi cum au fost cheltuite resursele financiare alocate de la bugetul statului prin bugetul Camerei. Anunţul a fost făcut, luni, de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

Zgonea a precizat că figurează pe această listă "şi foşti deputaţi şi actuali parlamentari".
"De abia a venit hârtia de la domnul Horia Georgescu, pe care o să o pun în Biroul Permanent. Sunt datele care sunt necesare primei analize pe care o face ANI".

Camera Deputaţilor trebuie să pună la dispoziţie câteva documente: numãr de angajaţi, sume cheltuite din suma forfetară, perioada în care a fost parlamentar şi cum au fost cheltuite resursele financiare alocate de la bugetul statului prin bugetul Camerei Deputaţilor", a spus preşedintele Camerei. Potrivit afirmaţiilor sale, "acesta este un semnal clar că începe, de fapt, o procedură de verificare a fostului Parlament şi al actualului Parlament".

×
Parteneri
Șefa ASSMB, Oana Sivache, plasată sub control judiciar de DNA
x close