Antena 3 CNN Actualitate Zi crucială și tensiune uriașă în SUA. Trump face ultimele eforturi pentru a-l opri pe Biden să devină președinte

Zi crucială și tensiune uriașă în SUA. Trump face ultimele eforturi pentru a-l opri pe Biden să devină președinte

Iulia Gorgorin
1 minut de citit Publicat la 20:00 06 Ian 2021 Modificat la 20:00 06 Ian 2021
Zi crucială și tensiune uriașă în SUA. Trump face ultimele eforturi pentru a-l opri pe Biden să devină președinte
Sursa foto: Hepta

Susținătorii lui Donald Trump s-au adunat la Washington, unde s-au reunit la Freedom Plaza, aproape de Casa Albă.

Simaptizanţii lui Trump s-au luat la bătaie cu forțele de ordine

Mii de simpatizanţi ai preşedintelui în funcţie al SUA, Donald Trump, s-au adunat, miercuri, în centrul oraşului Washington, pentru a protesta faţă de confirmarea victoriei lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial, informează cotidianul USA Today.

Protestatarii au pancarte pe care scrie "Opriţi furturile!" şi "Să facem America din nou măreaţă". Unii manifestanţi au steaguri pe care scrie "Trump 2020".

Primarul oraşului Washington, Muriel Bowser, le-a cerut rezidenţilor să evite centrul capitalei SUA. "Nu vom permite acţiunile de instigare la violenţă, actele de intimidare sau distrugerea oraşului", a declarat Muriel Bowser, potrivit Mediafax.

Donald Trump nu recunoaşte rezultatul scrutinului prezidenţial desfăşurat în noiembrie

Congresul SUA urmează să valideze miercuri, în pofida obiecţiilor unor politicieni republicani, voturile exprimate de Colegiul Electoral Federal, entitate care a confirmat victoria lui Joseph Biden.

Între timp, președintele în funcție, Donald Trump, a ieșit la atac pe Twitter.

El i-a cerut vicepreședintelui Mike Pence, care va prezida ședința din Congres, să blocheza validarea lui Biden ca nou președinte.

''Sper ca marele nostru vicepreședinte să facă ceea ce trebuie pentru noi'', a spus Donald Trump.

Trump şi-a îndemnat susţinătorii să protesteze în continuare şi a lăsat chiar să se înţeleagă că ar putea chiar el să iasă în stradă

Donald Trump nu a recunoscut victoria democratului Joe Biden şi speră că votul mai poate fi răsturnat în Congres. În plus, mai mulţi republicani intenţionează să conteste procedura de validare.

Ședința din Congres este în general un eveniment cu caracter festiv, iar pentru democrați, deja nu mai încape îndoială de rezultat.

În acest context, Trump este pe cale să depășească pragul de 30.000 de afirmații false sau înșelătoare spuse în patru ani, potrivit The Washington Post. 

Jurnaliștii americani sunt siguri că președintele va depăși acest prag, până la finalul mandatului.

Iulian Chifu, directorul Centrului pentru Prevenirea Conflictelor, a intervenit prin telefon la Antena 3, unde a vorbit despre protestele americanilor. 

×
x close