E important să îţi creezi bucurii. Ştii, noi când creem bucuri facem lucruri foarte importante pentru noi. Ne aducem cele mai mici bucurii din viaţa noastră. Avem grijă de noi. Înseamnă că te iubeşti.
Poate că atunci când simţim că cei de lângă noi au nevoie de noi suntem acolo, dar în rest ne ţinem mai pentru noi.
De la 50 de ani am început să mă iubesc mult mai mult pe mine. Până atunci am muncit pentru bunăstarea celor din jur, celor dragi, grija celor dragi, copii mici. Acum, pare că lucrurile s-au mai relaxat. Atunci când au nevoie, le suntem alături, dar nu mai trăim doar prin ei.
E foarte important să avem un echilibru în toată această chestie. Am văzut oameni care s-au sacrificat într-un mare fel pentru familie şi au rămas singuri, au rămas fără nicio susţinere. De multe ori, astfel de oameni sunt daţi la o parte cu forţa. Trebuie să avem întotdeauna o limită pentru că nu ne va face nimeni niciodată statuie pentru sacrificiu.
Nici copiii, nici soţul, nimeni.
Sunt foarte rare femeile în lumea asta care rămân să îşi facă cruce la tabloul soţului după ce a decedat. În rest, nimeni nu face statuie nimănui. Şi de cele mai multe ori eşti chiar ofensat.
Opt semne că te îndrepţi spre iubirea adevărată, cu Lidia Fecioru
Când începi să fii independent e un alt semn că te îndrepţi spre iubirea adevărată, dar vorbim tot despre iubirea de sine. Nu mai depinzi de ceilalţi, nu mai depinzi de o susţinere, nici măcar morală. Nu te mai interesează.
Noi facem o greşeală şi facem chestia asta pentru copii pentru că le creem un handicap sufletesc. Nouă ni se pare că facem totul perfect, să le luăm greutăţile, să îi protejăm, dar nu facem decât să le aducem un handicap psihic.
Ei nu mai pot lua apoi hotărâri. Sau dacă iau hotărâri, până nu ne întreabă pe noi, nu se întâmplă. Ia tu decizia, greşeşte, învaţă din greşeală. Un şut în fund e un pas înainte. Altfel nu va învăţa.
Mai avem de ataşament faţă de vechile iubiri. Există acolo un sertar în care le depozităm. Nu putem uita, pentru că nu putem să uităm, dar le băgăm acolo.
Dacă ne-am supărat, trebuie să ne trăim supărarea, dacă am iubit, trăim iubirea. Până la urmă, oamenii îşi dau seama de lucrurile acestea şi le îndreaptă.
Altfel nu vor merge mai departe, nu au încotro, îi mână timpul. Timpul nu vindecă, timpul doar trece. Atât.
Să nu mai trăim în trecut. Este foarte important. Nu mai avem nevoie de aceste lucruri. Trăim clipa, trăim astăzi.
Important e să nu rămânem proşti, să ne trezim. Dacă are cine să ne dea un şut. Atunci când ne aşteptăm mai puţin, viaţa ne întoarce cu susul în jos.
Universul ne aduce furiile, frustrările noastre şi încă o dată, şi încă o dată, până vom învăţa să iertăm, să ne detaşăm, până vom învăţa să nu ne mai fie milă.
Fricile noastre noi ni le chemăm. De ce se spune că oamenii, atunci când au coşmaruri, îşi trăiesc de fapt fricile lor interioare. Deci, ei visează ceea ce le este frică. Aşa e şi în viaţă. Dacă vom fi supăraţi continuu, nu vom atrage niciodată ceva pozitiv.
De aceea se spune că o belea vine după cealaltă. Pentru că nu schimbăm modalitatea de gândire.
Să nu ne urâm fostul partener. Ceea ce urâm, aia ne dă Dumnezeu. Trebuie să iertăm, să ne detaşăm, să plecăm că de uitat nu uităm. Doar că trebuie să încercăm să iubim. Nu există un om care să fi avut doar nenorociri în viaţă, a avut şi clipe frumoase şi la acele clipe trebuie să se gândească.
