Antena 3 CNN Actualitate 11 militari au fost răniţi, după ce trei TAB-uri blindate Piranha 5 s-au ciocnit în judeţul Sălaj. A fost activat Planul Roşu

11 militari au fost răniţi, după ce trei TAB-uri blindate Piranha 5 s-au ciocnit în judeţul Sălaj. A fost activat Planul Roşu

M.P.
1 minut de citit Publicat la 22:58 28 Mai 2026 Modificat la 23:04 28 Mai 2026
11 militari au fost răniţi, după ce trei TAB-uri blindate Piranha 5 s-au ciocnit. Sursa foto: captură video

Forţele Terestre Române au transmis că, joi seară, la ieșirea din localitatea Bizușa-Băi, județul Sălaj, pe direcția Dej – Baia Mare, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei transportoare blindate Piranha 5 aparținând unei coloane militare. În urma accidentului, au fost răniţi 11 militari. Cauza ar fi nerespectarea distanţei regulamentare între autovehicule.

"Astăzi, 28.05.2026, în jurul orei 20:30, la ieșirea din localitatea Bizușa-Băi, județul Sălaj, pe direcția Dej – Baia Mare, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei transportoare blindate Piranha 5 aparținând unei coloane militare.

Din primele verificări, cauza producerii accidentului a fost nerespectarea distanței regulamentare între autovehicule. În urma incidentului au rezultat 11 militari răniți, dintre care 10 sunt în curs de evacuare către Spitalul Județean de Urgență Zalău.

La fața locului au intervenit echipaje de poliție, ambulanță și pompieri. Traficul în zonă a fost restricționat temporar pentru desfășurarea intervenției și efectuarea cercetărilor.

Autovehiculele militare au fost avariate usor. Conducătorii autovehiculelor militare implicate în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative", au transmis Forţele Terestre Române. 

Au activat Planul Roşu de intervenţie

În jurul orei 20.10 pompierii salajeni au fost solicitați să intervină  la un eveniment rutier petrecut in localitatea Bizuşa.

Pentru gestionarea situației, la fața locului au fost alocate 2 autospeciale pentru transport personal si victime multiple, 2 ambulante Smurd, o autospeciala de stingere cu apa si spuma, o autospeciala de descarcerare, 1 unitate de terapie intensivă mobilă și 5 ambulanțe aparținând serviciului județean de ambulanță. 

De asemenea, in sprijinul echipajelor din teren, la caz a fost trimis și un elicopter SMURD. 

Persoanele implicate au fost evaluate medical la fața locului, iar la acest moment 10 dintre acestea, conștiente și cooperante, vor fi transportate la spital pentru investigații de specialitate, au mai transmis autorităţile.

A intervenit şi un elicopter SMURD, iar trafic rutier a fost blocat în zonă. Poliţia a transmis că traficul rutier este oprit, joi seară, pe DN 1C Dej – Mesteacăn, în apropierea localității Bizușa – Băi, județul Sălaj.

Etichete: blindate militari
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole