Antena 3 CNN Externe 14 sisteme antiaeriene pentru a proteja „Bârlogul Ursului”: Putin și-a construit birouri „clonă” în Rusia, de frica dronelor ucrainene

14 sisteme antiaeriene pentru a proteja „Bârlogul Ursului”: Putin și-a construit birouri „clonă” în Rusia, de frica dronelor ucrainene

M.L.
1 minut de citit Publicat la 21:00 11 Noi 2025 Modificat la 23:38 11 Noi 2025
Vladimir Putin are cel puțin trei „birouri-clonă” similare. Foto: Profimedia Images

Războiul din Ucraina a provocat o schimbare semnificativă în stilul de viață și sistemul de securitate construit în jurul lui Vladimir Putin. Astfel, pentru a face cât mai dificilă localizarea sa, Putin are construite cel puțin trei „clone” ale biroului său de lucru, în tot atâtea reședinte oficiale diferite, ca măsură de securitate, conform unei investigații a jurnaliștilor de la publicația independentă Sistema, informează Moscow Times.

„Birourile de lucru” ale președintelui Putin sunt identice, din punct de vedere al imobilierului ori a elementelor decorative de pe pereți. Informațiile privind construcția acestor spații au fost descoperite de jurnaliștii de investigații ruși în urma analizării documentelor de achiziții publice.

Astfel, conform investigației, Putin are cel puțin trei astfel de birouri aproape identice - în regiunile Novo-Ogariova, Valdai și Soci. Toate sunt decorate în aceeași schemă de culori bej și prevăzute cu elemente similare de mobilier.

Interiorul unui astfel de „birou” este extrem de minimalist: pereți simpli, mobilier din lemn, fără decorațiuni inutile.

Analiștii Pentagonului au remarcat anterior că Putin tinde să lucreze într-un mediu stabil și neschimbător - acest lucru este asociat cu dorința sa de control și un sentiment de siguranță.

Pe site-ul Kremlinului, locațiile acestor camere sunt înlocuite cu altele false. De exemplu, pe 28 martie 2018, președintele a ținut o întâlnire cu membrii guvernului: pe site-ul Kremlinului, evenimentul a fost desemnat ca având loc în Novo-Ogariovo, dar jurnaliștii au descoperit că oficialii au fost duși de fapt la reședința similară din Valdai, unde a fost creată o copie a biroului reședinței de lângă Moscova. Acesta a fost doar un episod în care Kremlinul a mascat locația reală a președintelui.

Aceste birouri au fost folosite intensiv odată cu declanșarea războiului din Ucraina, mai ales ca urmare a riscurilor prezentate de atacurile cu drone.

De la începutul anului 2025, Putin a încetat practic să mai folosească biroul din Novo-Ogariovo și, de asemenea, apare rar în reședința de la Soci. Din cele 30 de apariții publice în așa-numitul „Cabine Bej”, între ianuarie și septembrie 2025, 29 au fost înregistrate în cabinetul-clonă din Valdai. Această reședință este și cea mai bine protejată - există 14 sisteme de apărare aeriană în jurul ei, dintre care 13 sunt complexe antiaeriene mobile de tipul „Panțîr”, conform BBC Rusia.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole