Zăganul Boev, una dintre cele mai mari povești de succes ale programului european de conservare, a fost otrăvit în Bulgaria
Publicat acum 16 ore si 6 minute
Coborâți sub luciul apei, în atolul Kwajalein, scafandrii nu dau peste fier ruginit și tăcere, ci peste bancuri de pești, rechini, țestoase și corali care au îmbrăcat epavele unui război de mult încheiat. Aici, oceanul a rescris povestea a 150 de avioane de luptă din Al Doilea Război Mondial, scrie Discover Wildlife.
E o lume tăcută și tulburătoare, dar de o frumusețe aparte. Undeva în mijlocul Oceanului Pacific, în laguna imensă a atolului Kwajalein, din Insulele Marshall, se întinde unul dintre cele mai neobișnuite cimitire de pe planetă: un cimitir de avioane. Nu pe uscat, ci sub apă.
› Vezi galeria foto ‹
Aici, în lumina caldă care se strecoară printre valuri și se sparge în pete pe fundul lagunei, odihnesc rămășițele scheletice a vreo 150 de avioane din Al Doilea Război Mondial. Bombardiere și avioane de vânătoare, adunate laolaltă într-un somn tăcut care durează de peste opt decenii.
Au ajuns acolo la finalul războiului, când nimeni nu mai avea ce face cu ele și au fost pur și simplu aruncate în lagună. De atunci, oceanul le-a luat în stăpânire. Fuzelajele ruginite s-au împletit cu evantaie de mare fine și dantelate, iar carcasele care odată transportau moarte au devenit, încet, adăpost pentru viață.
Bancuri de pești de recif, colorați și iuți, țâșnesc prin carlingile golite. Anghile de mare – murenele – pândesc din umbra aripilor mâncate de rugină. Peste ani și ani, polipii de corali s-au cățărat pe metal și l-au acoperit, transformând mașinăriile de război în recife pline de viață.
Rechinii patrulează printre epave, trupurile lor suple alunecând fără efort pe lângă elice frânte. Broaștele țestoase de mare se opresc să se odihnească pe compartimentele de bombe care se destramă încet.
Multe dintre epave se află în ape relativ puțin adânci și limpezi, ceea ce le face locuri de scufundare îndrăgite de pasionații de istorie și de fotografii subacvatici.
Iar cei care coboară acolo spun același lucru: nu e doar fier vechi pe fundul apei. E un loc în care istoria a fost înghițită de ocean și readusă la viață sub altă formă – mai blândă, mai tăcută, dar la fel de greu de uitat.