După doi ani, 350 de șezlonguri furate din regiunea Reggio Emilia, Italia, în iunie 2024, a căror valoare a fost estimată la 45.000 de euro, au fost găsite în Albania. O turistă provenind din Reggio Emilia, aflată în vacanță la Durres, în Albania, le-a observat în stațiunea Capo Rodoni și a trimis fotografii și videoclipuri administratorilor clubului din Italia care au intentat un proces prin care au cerut recuperarea lor.
Furtul celor 350 de şezlonguri a avut loc în iunie 2024 la centru de sport și agrement Onde Chiare, din regiunea Reggio Emilia, Italia. Turista care este rezidentă în regiunea de unde fuseseră furate a observat sigla înscrisă pe şezlonguri şi şi-a dat seama că proveneau de la centru de agrement, relatează publicaţia Today.
„Ne-am gândit chiar să mergem acolo ca să le recuperăm personal, dar apoi am decis să acționăm în justiție”, au declarat managerii centrului de agrement din Italia. „Avocatul nostru a găsit și un avocat în Albania, care a inițiat procesul. În teorie, șezlongurile noastre ar fi trebuit să fie confiscate și păstrate de autoritățile albaneze. În schimb, un alt client de-al nostru, care se afla întâmplător în Durres în aceste zile, ne-a trimis un nou videoclip, pe care l-am postat apoi pe profilul nostru de Instagram, unde se poate vedea clar că şezlongurile noatre sunt încă pe plajă, fiind folosite de clienții clubului de pe plaja din Albania. Suntem foarte supărați.”, au adăugat aceştia.
Speranțele managerilor italieni au crescut atunci când prim-ministrul albanez Edi Rama a postat pe rețelele sociale un videoclip care arăta o operațiune a poliției de curățare a plajelor publice ocupate ilegal. Proprietarii sperau că punerea sub sechestru a echipamentului va deschide calea pentru restituire, dar speranțele lor au rămas mici.
Pe lângă asta, administratorii au descoperit că șezlongurile sunt încă acolo, pe aceeași plajă, servind turiștilor care se bucură de soarele și marea albaneză.
„Cecuri, timp și bani cheltuiți pentru a aduce acasă ceea ce ni s-a furat”, au scris ei, însoțind un videoclip postat pe rețelele sociale în care descriau o „situație suprarealistă”. Un videoclip „filmat acum câteva zile”, se mai precizează în postare, „arată că acele șezlonguri sunt încă în aceeași stațiune de pe plajă. Am vrea doar să înțelegem cum un furt de 45.000 de euro, cu bunuri identificate și documentate timp de peste un an, nu a fost încă rezolvat”, au mai adăugat aceştia.