România poate accesa 6 miliarde de euro din fonduri europene pentru a sprijini direct persoanele care suferă cel mai mult din cauza sărăciei energetice și de pe urma lipsei serviciilor esențiale, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloș.
Liberalul Marcel Boloș a precizat că Planul Național Social pentru Climă va permite intervenții „acolo unde este cea mai mare nevoie: acolo unde e frig în casă iarna, acolo unde copiii fac kilometri pe jos până la școală, acolo unde energia e prea scumpă și transportul nu există”.
Într-o postare pe Facebook, Marcel Boloș a precizat că acești bani europeni vor fi folosiți în mare măsură pentru asigurarea unor condiții mai bune în locuințe pentru cetățenii cu venituri mici. „E vorba de lucrări de izolație, schimbarea ferestrelor, instalarea de pompe de căldură și panouri solare. De asemenea, putem vorbi de sisteme de încălzire centralizată în zonele rurale, acolo unde oamenii încă se încălzesc cu lemne”, a scris ministrul Boloș.
Ajutorul se va îndrepta și către micile afaceri din comunitățile sărace, care nu pot investi în soluții energetice moderne.
„Microîntreprinderile sunt prinse într-un cerc vicios: facturile la energie le consumă aproape tot profitul. Vom ajuta aceste afaceri, să poată rezista, să se dezvolte și să rămână în mijlocul comunităților pe care le deservesc”, a subliniat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
De asemenea, programul anunțat de Marcel Boloș va susține și dezvoltarea unui transport public minim în localitățile izolate, pentru ca oamenii să poată ajunge la muncă, școală sau spital.