Antena 3 CNN Externe Mapamond A ajuns la spital cu dureri groaznice după o ședintă de acupunctură. Ce au găsit medicii în piciorul ei i-a îngrozit

A ajuns la spital cu dureri groaznice după o ședintă de acupunctură. Ce au găsit medicii în piciorul ei i-a îngrozit

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 14:00 01 Aug 2026 Modificat la 14:00 01 Aug 2026
Pacienta spera că tratamentul îi va ameliora durerile persistente de la nivelul piciorului. Foto: Getty Images

O femeie din Rusia a ajuns în atenția medicilor după ce o ședință de acupunctură, la care apelase pentru a scăpa de durerile de picior, s-a transformat într-un incident medical neobișnuit. Investigațiile au arătat că în țesuturile piciorului și ale gambei au rămas înfipte peste zece fragmente de ace rupte.

Potrivit presei locale, inclusiv Russia Gazette, citată de Sportschosun, pacienta, identificată doar cu inițiala A și domiciliată în orașul Krasnoiarsk, din Siberia, s-a adresat unui specialist în acupunctură cunoscut în zonă, sperând că tratamentul îi va ameliora durerile persistente de la nivelul piciorului.

În loc să se simtă mai bine, femeia a acuzat o agravare imediată a simptomelor. Durerea s-a intensificat rapid, iar în scurt timp nu a mai putut să își sprijine greutatea pe piciorul afectat, ceea ce a făcut mersul aproape imposibil.

Cel puțin zece fragmente de ace rămase în urma procedurii

Ajunsă la spital, pacienta a fost supusă unor investigații, iar medicii au descoperit că în țesuturile moi ale piciorului și gambei se aflau cel puțin zece fragmente de ace rămase în urma procedurii.

Deocamdată, nu este clar cum au putut să se rupă atât de multe ace în timpul unei singure ședințe de acupunctură.

Medicii îi monitorizează evoluția și i-au administrat antibiotice și medicamente antiinflamatoare pentru a reduce riscul de infecție. Ei avertizează însă că, dacă starea pacientei nu se va îmbunătăți, va fi necesară o intervenție chirurgicală pentru îndepărtarea fragmentelor.

Operația se anunță complicată, deoarece bucățile de ac sunt foarte mici și au pătruns adânc în țesuturi, ceea ce face localizarea și extragerea lor dificilă.

Specialiștii le recomandă persoanelor care aleg acupunctura să apeleze exclusiv la terapeuți autorizați sau la clinici acreditate. De asemenea, dacă după o astfel de procedură apar dureri intense, umflături sau dificultăți la mers, este indicată prezentarea de urgență la spital pentru evaluare și tratament.

Citește mai multe din Mapamond
» Citește mai multe din Mapamond
TOP articole