O femeie în vârstă de 51 de ani din comuna Pojorâta a rămas fără aproximativ 45.000 de euro după ce a fost victima unei escrocherii elaborate, în care i s-a promis că va primi o moștenire de până la 175.000 de euro din Franța, potrivit News Bucovina.
Potrivit polițiștilor, cazul a fost reclamat pe 29 iulie 2026 la Secția 11 Poliție Rurală Pojorâta. Ancheta arată că, între mai 2022 și martie 2025, femeia a fost contactată prin WhatsApp și e-mail de persoane necunoscute care au convins-o că este beneficiara unei importante moșteniri.
Pentru a-și susține povestea, escrocii i-au trimis documente care păreau autentice, inclusiv acte de donație, înscrisuri și fotografii. Ulterior, aceștia au început să îi solicite diverse sume de bani, invocând taxe notariale, comisioane bancare, cheltuieli judiciare și costuri necesare pentru transferul banilor.
Convinsă că formalitățile sunt reale, femeia a mers în repetate rânduri la bancă și a efectuat transferuri către conturile indicate de cei care o contactaseră, precum și prin intermediul serviciului Western Union. Sumele trimise au variat între 350 și 2.200 de euro.
Deși, în cursul anului 2023, a început să bănuiască faptul că ar putea fi victima unei fraude, femeia a continuat să trimită bani. Suspecții au convins-o că, dacă va achita în continuare taxele solicitate, își va recupera atât sumele deja plătite, cât și presupusa moștenire.
În total, prejudiciul este estimat la aproximativ 45.000 de euro.
În urma verificărilor și după consultarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, polițiștii au deschis un dosar penal și efectuează cercetări pentru infracțiunea de înșelăciune.