Un loc care întrunește criteriile pentru edificarea și exploatarea unei mine submarine de aur a fost descoperit în largul coastei de sud-est a Japoniei, în contextul în care are loc o dezbatere intensă pe plan mondial cu privire la soarta acestor resurse, scrie Science Alert.
Locul se află în craterul unui vulcan scufundat.
Aici, cercetătorii au identificat coșuri hidrotermale de tip "black smoker" și movile hidrotermale care generează în mod activ cantități impresionante de aur.
Aceste structuri nu doar că eliberează particule extrem de fine din acest metal prețios, ci generează și așa-numitul "aur invizibil", care nu poate fi observat nici cu ochiul liber, nici cu un microscop optic obișnuit.
Aurul este, de fapt, încorporat în materialele de pe fundul oceanului.
Concentrațiile identificate în acest crater submarin sunt, până în prezent, cele mai ridicate din lume.
Descoperirea a fost publicată în revista "Scientific Reports", la doar câteva luni după ce o echipă internațională de oameni de știință a avertizat că izvoarele hidrotermale active de pe fundul oceanului trebuie protejate de interesele exploatărilor miniere comerciale.
Cea mai densă "mină de aur submarină" se află în zona economică exclusivă a Japoniei
Izvoarele hidrotermale Higashi-Aogashima au fost descoperite în 2015, în zona economică exclusivă a Japoniei.
Până în prezent nu se cunoaște cu exactitate bogăția vieții marine pe care aceste câmpuri hidrotermale o susțin.
În schimb, s-a reușit să se documenteze mult mai clar cantitatea de aur pe care o conțin.
Cercetători de la Universitatea Shizuoka, Universitatea Waseda și Universitatea din Tokyo au analizat probe de rocă provenite din aceste câmpuri hidrotermale, aflate la aproximativ 350 de kilometri sud de Tokyo.
Folosind spectrometria de masă cu ioni secundari (SIMS), o tehnică extrem de sensibilă, capabilă să detecteze cantități infime de aur, echipa a identificat depozite ascunse din acest metal prețios, având o puritate excepțional de ridicată.
"Aurul adevărat" este ascuns în "aurul nebunilor"
Aceste nanoparticule invizibile sunt încorporate în pirită - un mineral sulfurat care se formează din fluide fierbinți, bogate în metale, emanate de pe fundul oceanului.
Pirita este alcătuită din fier și sulf și are un luciu metalic pronunțat. Din cauza asemănării sale cu aurul, este cunoscută popular drept "aurul nebunilor".
Numai că, de această dată, cel păcălit este chiar cel care a crezut că pirita este fără valoare, pentru că "aurul adevărat" s-a ascuns, de fapt, tot timpul în interiorul "aurului nebunilor"
După cum au descoperit cercetătorii, aurul poate fi prins în pirită sub formă de nanoparticule sau poate exista ca atomi individuali integrați în structura chimică a mineralului.
Ambele forme sunt prezente în craterul vulcanic Higashi-Aogashima.
Autorii studiului concluzionează că pirita din acest crater submarin "prezintă cea mai mare concentrație de aur din lume".
În plus, acest sit se află la o adâncime relativ redusă comparativ cu alte izvoare hidrotermale bogate în aur pe care Japonia le ia în considerare pentru o eventuală exploatare.
Accesibilitatea zonei și potențialul său economic ridicat fac din caldera Higashi-Aogashima o țintă extrem de atractivă pentru o viitoare mină submarină.
Nu există încă nicio mină comercială de aur pe fundul mării
În prezent, nu există nicio mină comercială de aur funcțională pe fundul oceanului, în ciuda numeroaselor discuții și controverse pe această temă.
Cercetătorii din întreaga lume încearcă găsească o metodă ieftină și eficientă de extragere a "aurului invizibil" din materialele aflate în mediul submarin.
Anterior, un proiect de exploatare minieră submarină în largul coastelor statului Papua Noua Guinee a eșuat, după ce compania implicată s-a confruntat cu dificultăți financiare și cu proteste legate de impactul asupra mediului.
S-a estimat că statul insular a pierdut aproximativ echivalentul a circa 85 de milioane de dolari americani în urma acestui proiect nereușit.
În prezent, prim-ministrul din Papua Noua Guinee spune că țara își menține angajamentul față de un moratoriu privind noi proiecte de minerit în apele de mare adâncime.
Mai multe state din Pacific susțin, de asemenea, un moratoriu valabil până în anul 2030.
Japonia nu are și nu susține un moratoriu care să interzică sau să supende eventuala exploatare de aur submarin
Japonia nu se numără însă printre acestea.
Statul insular continuă să investească în cercetări având ca finalitate exploatarea resurselor minerale din adâncurile oceanelor, în ciuda preocupărilor de ordin politic și ecologic.
Chiar înaintea acestui studiu, câmpurile hidrotermale Higashi-Aogashima erau considerate printre cele mai bogate în aur printre depozitele submarine de sulfuri .
Noua analiză spune însă că aceste câmpuri conțin semnificativ mai mult aur decât se credea inițial.
De acum, rămâne ca societatea japoneză să decidă ce are o valoare mai mare: bogățiile ascunse ale oceanelor sau viața pe care acestea o adăpostesc și o susțin, conchide materialul din Science Alert.