Antena 3 CNN Actualitate Inedit A fost în comă timp de zece zile. Când s-a trezit, toți au avut un șoc. Femeia avea cu 14 ani mai puțin

A fost în comă timp de zece zile. Când s-a trezit, toți au avut un șoc. Femeia avea cu 14 ani mai puțin

Suferea de o malformație a vaselor de sânge, care i-au explodat în cutia craniană. Așa că Sarah Thomson, din Exeter, Marea Britanie, a fost supusă unei intervenții chirurgicale.

Femeia de 32 de ani și mama a trei copii a stat în comă zece zile. Însă când s-a trezit, din memorie i se șterseseră ultimii 14 ani. Așa că femeia, credea că are doar 19 ani, nu își mai amintea nici de soțul său, Chris, și nici copiii ei, Michael, 14 ani, Daniel, de cinci ani și Amy, de patru ani, potrivit DailyMail.

Cu toate acestea, ea s-a îndrăgostit din nou de soțul său și a început să își mai amintească din lucruri.

„Când copiii au venit să mă vadă, nu aveam nicio idee cine erau. Am crezut că sunt copiii altcuiva. îmi amintesc mai mult și mai mult în fiecare zi, mă bucur să fiu cu copiii mei și cu Chris, și m-am hotărât să iau lucrurile așa cum vin”, a povestit Sarah.

 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Fraudă cu vouchere de vacanţă. Cinci poliţişti implicaţi