Antena 3 CNN Actualitate „A ieșit pârâul cu bolovani, cu cioate. Apă până la gât”. Mărturii dramatice din localitatea măturată de viituri

„A ieșit pârâul cu bolovani, cu cioate. Apă până la gât”. Mărturii dramatice din localitatea măturată de viituri

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 14:02 29 Iul 2025 Modificat la 14:04 29 Iul 2025
Furtunile care au lovit în zona de munte a județului Suceava au devastrat mai multe localități FOTO: ISU „Bucovina” Suceava

Este dezastru în județele din Moldova, unde trei oameni au murit luați de viituri. Sunt peste 200 de persoane care au fost evacuate, iar aproximativ 500 de locuințe sunt distruse. Multe case au fost acoperite de noroiul care a venit de pe versanți, iar valurile de mâl au târât cu ele mașini şi copaci. Localnicii sunt disperați și se tem că urgia s-ar putea repeta, pentru că pericolul nu a trecut.

"Nu știu, chiar nu ştiu. Eram afară când a venit pârâu, că la noi a venit pârâul. Ne-am urcat în pod, eu cu băiatul mijlociu, soțul a fost în pod și copilul cel mic la o casă mai la vale", a mărturisit o localnică.

Situația este în continuare critică în Broșteni, Suceava și în toată zona. Sunt oamenii legii, pompierii, salvamontiștii, jandarmii, toate autoritățile care intervin acum la această oră la fața locului, în încercarea de a evacua apa și nămolul care s-au acumulat în locuințe.

Vorbim despre aproximativ 500 de locuințe afectate, înămolite, vorbim despre locuri în care nu se mai poate locui. Foarte multe bucăţi de acoperiş foarte mulți pomi au fost pur și simplu smulși din rădăcini și purtați de ape. Vedem case care au fost înnămolite, iar apa a avut o înălţime de peste 1,5 metri.

Casele sunt complet înămolite și cel puțin pentru o scurtă perioadă sau lungă perioadă, oamenii nu vor mai putea locui aici.

Foarte multe persoane au fost evacuate, altele s-au auto-evacuat, iar autorităţile intervin atât cu elicoptere, cât și pe plan terestru. Deşi încearcă să rezolve pe cât se poate problema, să evacueze apa, este o situație foarte, foarte dificilă. Sunt și trei persoane care au fost confirmate decedate. Vorbim despre un bărbat care locuia fix în această zonă, un bărbat de 66 de ani, dar și două femei, în vârstă de 85 și 83 de ani, care au fost găsite fără suflare în apele învolburate. 

Localnicii spun că nu a plouat niciodată atât de tare în zonă şi nici inundaţiile nu au fost de asemenea proporţii.

"Când a început să plouă a început să iasă pârâul ăsta, cu bolovani, cu cioate. După aia a venit apa mare, animalele erau în grajd, apa a ajuns până la gât. Nevastă-mea a urcat în podul casei cu un băiat și eu n-am mai putut să vin. Vedeți când e mare a fost apa, nu puteam să vin pe aici, mă lua pe sus. M-a urcat în podul grajdului", a mărturisit un bărbat.

"Când am ajuns de la poartă până în casă și am urcat pe aici scările, apa a ajuns deja la a 3-a scară. Deci dacă vecina nu vedea, noi eram amândoi în pat, ne luat din pat. Într-un minut, cât am ajuns de la scări până la scările de sus, a făcut prăpăd. E nămolul și peste lucru și peste haine. Să ne rugăm la bunul Dumnezeu să putem scoate tot de pe aici, de prin casă, şi le dăm la renovat", a povestit o altă localnică.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole