Ministerul Finanţelor a lansat, vineri, a şasea ediţie Fidelis din 2025, cu dobânzi de până la 8,25% pentru titlurile în lei, în condiţiile în care cifrele celor cinci ediţii din 2025 dovedesc interesul crescut al românilor pentru această modalitate de economisire, cu o sumă totală investită de 10,7 miliarde de lei, potrivit Agerpres.
„Începând de astăzi, 4 iulie, până vineri, 11 iulie, persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei şi în euro, prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD - Groupe Societe Generale şi Alpha Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti. Aceasta este cea de a şaisprezecea ediţie a campaniei 'România are sânge de rocker, acum şi de investitor', realizată împreună cu 'Morning Glory cu Răzvan Exarhu, Rock FM', prin care donatorii de sânge primesc cea mai bună dobândă la titlurile de stat”, potrivit unui comunicat al MF.
Noutate pentru donatorii de sânge: tranșa specială în euro
Tranşa specială de titluri de stat FIDELIS, emise în euro, dedicată tuturor celor care fac dovada donării de sânge, începând cu 1 februarie 2025 va avea o dobândă de 4,4%, cu scadenţa la 2 ani.
De asemenea, donatorii de sânge beneficiază şi de tranşa specială de titluri de stat FIDELIS emise în lei, cu scadenţă la 2 ani, la o dobândă de 8,25%. Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.
Plafonul maxim în cazul instrumentului dedicate donatorilor în euro este de 20.000 euro, iar suma minimă ce poate fi subscrisă este de 100 de euro, echivalentul unui titlu în euro.
În afară de tranşele speciale, ediţia FIDELIS care debutează vineri va conţine şi următoarele emisiuni: în lei - de 7,25% pentru scadenţa la 2 ani; de 7,70% - cu scadenţa la 4 ani, de 7,95% - cu scadenţa la 6 ani; în euro - de 3,40% - cu scadenţa la 2 ani, de 4,40% - cu scadenţa la 2 ani pentru donatori, de 5,50% - cu scadenţa la 5 ani, de 6,30% - cu scadenţa la 7 ani.
Valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv, 1.000 de euro.
În procesul de subscriere a titlurilor de stat FIDELIS nu se percep comisioane de către băncile intermediare, iar veniturile obţinute, atât din dobânzi, cât şi din câştigurile de capital sunt neimpozabile.
Deţinătorii de titluri de stat FIDELIS lansate în cadrul emisiunilor anterioare ajunse la scadenţă pot reinvesti disponibilităţile neridicate la scadenţă, prin subscrierea în cadrul acestei noi emisiuni.
De asemenea, există posibilitatea de a vinde titlurile înainte de scadenţă, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere.