Marcos Rodríguez Pantoja, cunoscut drept „băiatul-lup din Sierra Morena”, a murit la vârsta de 80 de ani, după o viață ieșită din comun. Abandonat în copilărie, a trăit timp de 12 ani în munții din sudul Spaniei, unde a supraviețuit în sălbăticie și a fost adoptat de o haită de lupi, înainte de a fi găsit de Garda Civilă și readus în societate la 19 ani, potrivit CNN.
În cea mai mare parte a copilăriei sale, Marcos Rodríguez Pantoja a trăit în munții îndepărtați din Spania, izolat de contactul cu oamenii.
A petrecut 12 ani extraordinari fiind crescut de lupi, după ce o tragedie timpurie a dus la abandonarea sa.
Rodríguez s-a întors în cele din urmă la civilizație și s-a stabilit în cătunul Rante în 2001, unde a trăit până la moartea sa, săptămâna trecută, la vârsta de 80 de ani, potrivit administrației locale din San Cibrao das Viñas.
„Era un om făcut din pământ, vânt, aer, ploaie și vizuini de vânătoare”, a declarat pentru postul public de televiziune din Spania, RTVE, Arturo Arcones, care l-a cunoscut pe Rodríguez în ultimii săi ani de viață.
„Spunea mereu că cea mai fericită perioadă din viața lui a fost alături de lupi, pentru că nu se simțea prea confortabil printre oameni.”
Născut în 1946, într-o țară care își revenea după un război civil și un război mondial, Rodríguez a dus o viață marcată de sărăcie în satul spaniol Añora, din sudul țării.
După moartea mamei sale, frații lui Rodríguez au mers să locuiască la rude, în timp ce el a rămas cu tatăl său, care s-a recăsătorit și a mutat familia în munții Sierra Morena pentru a produce cărbune, potrivit profesorului Gabriel Janer Manila. În cadrul unui studiu social, Manila a petrecut cinci luni intervievându-l pe Rodríguez pentru departamentul de filosofie al Universității din Palma de Mallorca.
Pantoja a fost abuzat de mama sa vitregă și a fost vândut de tatăl său unui bătrân crescător de capre când avea doar șapte ani, a relatat postul public RTVE.
„M-au dus în munți, într-o peșteră. A ieșit un bătrânel cu barbă, care purta încălțări din plută”, i-a povestit Pantoja lui Manila într-un interviu, descriind începutul unei existențe în sălbăticie.
„Erau lupi care urlau, vulpi, capre de munte, căprioare, scorpioni, șerpi. Noaptea auzeam aceste animale și îmi era frică.”
Crescătorul de capre avea grijă de Pantoja, îl ținea la căldură cu piei de animale, îl învăța să mulgă caprele și cum să vâneze iepuri cu un băț.
Sub îndrumarea bătrânului, Pantoja a învățat „legea junglei”, a scris Manila în studiul său.
Cum a supraviețuit ani la rând printre lupi
El înțelegea că era diferit – „mai ales pentru că avea mâini” – dar se simțea în continuare parte din comunitatea lor, a scris Manila. A ajuns să stăpânească sunetele animalelor, de la cântecul păsărilor până la strigătul căprioarelor, și credea că putea comunica „fără efort cu vulpile, lupii și chiar cu șerpii”.
Când crescătorul de capre a dispărut pe neașteptate, Pantoja s-a folosit de abilitățile pe care le învățase pentru a supraviețui singur și a câștigat încrederea unei haite de lupi ducând hrană puilor acestora și urlând atunci când simțea un pericol.
„Plângeam și au sărit asupra mea... apoi mi-au arătat drumul spre peștera lor, vizuina lupilor”, i-a povestit Pantoja lui Manila, descriind puii care se jucau și săreau în jurul lui în timp ce îl întâmpinau.
Pantoja a evitat civilizația, ascunzându-se ori de câte ori auzea voci omenești, până când Garda Civilă l-a găsit, la vârsta de 19 ani, „rătăcit și singur, printre râpe”, a scris Manila.
„O duceam foarte bine și nu știam ce sunt banii, dar nu mi-a lipsit niciodată mâncarea”, a declarat Pantoja în emisiunea de știri Informe Semanal de la RTVE în 2010.
„Dacă voiam să pescuiesc, pescuiam în râu. Dacă voiam un iepure, îl prindeam. Dacă voiam o căprioară, îi chemam pe părinții mei, care erau lupii. Urlam, mă ascundeam în râu, iar lupii aduceau vitele până la mine.”
Întoarcerea în societate a lui Pantoja
Cei care l-au întâlnit pe Pantoja în primele luni ale reintegrării sale în societate își aminteau inteligența sa în ceea ce privește natura și „caracterul sălbatic”, a scris Manila în studiul său.
Cercetătorul a remarcat „lipsa sa totală de înțelegere a vieții sociale, dificultățile sale de limbaj – în special lipsa cunoașterii denumirilor lucrurilor –, mersul său ciudat, naivitatea sa”.
După ce a fost prins de Garda Civilă în 1965, Pantoja a locuit cu un preot în orașul Jaén, din sudul țării, și cu călugărițe în capitala Madrid. După efectuarea serviciului militar, a ajuns în Mallorca, unde a lucrat în hoteluri și restaurante, a relatat RTVE într-un reportaj din 2010.
În timp ce se afla pe insula Baleare, a avut o întâlnire întâmplătoare cu antropologul Manila, care i-a studiat parcursul și a devenit prima persoană care l-a crezut, potrivit RTVE.
În ultimii săi ani, Pantoja s-a dedicat relatării poveștii sale, „cu intenția de a proteja natura și de a încuraja o mai bună înțelegere a acesteia”, i-a declarat prietenul său Arcones postului RTVE.
Viața sa a continuat să stârnească interes, Manila publicându-și teza de doctorat sub forma unei cărți, „M-am jucat cu lupii”, iar ulterior fiind lansată o adaptare cinematografică a vieții sale, „Printre lupi”.
Pantoja și-a construit o nouă viață în Rante, împărțind o locuință cu un polițist pensionat, potrivit unui mesaj de omagiu publicat luni pe rețelele sociale de administrația locală.
Ulterior, un alt locuitor i-a oferit o casă, iar vecinii l-au sprijinit, în special în ultimii doi ani de boală.
„Marcos a ajuns în Rante cu o poveste pe care lumea o cunoștea”, se arată în mesajul de omagiu. „Pleacă, lăsând aici o poveste care este și a noastră.”