Antena 3 CNN Actualitate Inedit A sunat la un număr scris pe peretele unei toalete publice. Nici prin gând nu i-a trecut ce se va întâmpla

A sunat la un număr scris pe peretele unei toalete publice. Nici prin gând nu i-a trecut ce se va întâmpla

Mark, un şofer de TIR în vârstă de 51 de ani, a văzut un număr de telefon scris pe peretele unei toalete publice.

Acesta era însoţit e un mesaj obscen: "Dacă vrei o zgâlţâială ca la carte, sun-o pe Donna la numărul...", potrivit Mirror.co.uk.

Fără să stea prea mult pe gânduri, Mark a luat telefonul şi a sunat. Fireşte, după ce a primit cele promise, soarta a făcut ca cei doi să se îndrăgostească.

Ulterior, povestea lor a ajuns în presa locală. Donna a mărturisit că nici măcar nu scrisese ea acolo numărul de telefon. Cel care o făcuse era fostul ei iubit care a vrut să se răzbune în acest fel.

"Ar trebui să-i mulţumesc fostului meu iubit pentru relaţia asta incredibilă de acum. Mi-a făcut o favoare", a spus Donna.

În prezent, cei doi au o familie minunată. Evident, copiii cuplului nu ştiu cum s-au cunoscut părinţii lor.

Subiecte în articol: poveste virala
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Supermarketul din România care oferă 60 de bani pe orice sticlă reciclată