„Odiseea” lui Nolan, demolată chiar de traducătoarea care l-a inspirat să facă filmul: „Mi-ar fi rușine să fi scris așa ceva”
Publicat acum 17 ore si 29 minute
Documentarul „Acasă, My Home” spune povestea unei familii care a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcărești, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată, devenind primul parc natural urban din România.
Lungmetrajul românesc este unul din cele 12 titluri selectate pentru competiția internațională de film documentar a festivalului, din peste 14.000 de filme din întreaga lume.
Radu Ciorniciuc, regizor „Acasă. My home”, a fost eroul zilei, vineri, la Antena 3.
Primul documentar românesc selectat la Sundance