Ziua Pământului: „România nu își mai permite luxul indiferenței”. Semnal de alarmă lansat la Palatul Parlamentului
Publicat acum 1 ora si 30 minute
Un accident grav a avut loc duminică dimineață, lângă București. În Cernica, un biciclist a fost accidentat mortal de tren.
Reporterul Antena 3 George Ciubotaru a explicat că accidentul a avut loc în jurul orei 10:00, la trecerea de cale ferată din Cernica.
Informațiile confirmate până acum de autorități sunt că în urma impactului, ciclistul a murit pe loc.
Cei de la SMURD au trimis un echipaj de urgență, au ridicat chiar și elicopterul de la sol, în ideea în care poate omul mai putea fi salvat, dar după ce au ajuns la fața locului, nu au putut face nimic decât să constate decesul.
Încă nu este clar în ce condiții a avut loc accidentul.