Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident cumplit în Tulcea! Bilanțul victimelor

Accident cumplit în Tulcea! Bilanțul victimelor

Patru autoturisme au fost implicate, duminică seara, într-un carambol pe DN 22A Tulcea-Bucureşti, în apropiere de localitatea Nalbant, cinci persoane fiind rănite, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea.

"Un autoturism oprit voluntar pe marginea drumului a fost lovit din spate de două autoturisme. Unul din cele trei autovehicule a fost proiectat pe sens opus, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din sens opus", a anunţat reprezentanta IPJ, Amalia Igantencu.

În urma accidentului, cinci persoane au fost rănite, iar unul dintre şoferii autoturismelor implicate în eveniment a fost transportat la spital, potrivit sursei citate.

"Primii trei conducători auto implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, iar al patrulea conducător auto a fost transportat la spital şi nu a putut fi testat", a menţionat Ignatencu.

Conform acesteia, toţi conducătorii auto sunt din judeţul Tulcea.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Tulcea accident victime
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Datoria neştiută de 7.200 lei pe care fiecare român o are