Antena 3 CNN Externe Accident cumplit între un tren și un autobuz. Cel puțin 19 persoane și-au pierdut viața

Accident cumplit între un tren și un autobuz. Cel puțin 19 persoane și-au pierdut viața

Cel puţin 19 oameni şi-au pierdut viaţa vineri dimineaţa în coliziunea dintre un tren şi un autobuz, în centrul Rusiei, au anunţat autorităţile regionale citate de dpa. 

Între cei morţi în accident se numără şi un copil. Cel puţin cinci răniţi au fost transportaţi la spital în urma ciocnirii care a avut loc în apropiere de oraşul Vladimir, la circa 190 km est de Moscova. 

O sursă din cadrul poliţiei a declarat pentru agenţia TASS că este posibil ca autobuzul să fi fost oprit la o trecere la nivel cu calea ferată în momentul în care a fost lovit de tren. 

Trenul implicat în accident se deplasa din Sankt Petersburg către Nijni Novgorod (vest), al cincilea cel mai mare oraş din Rusia.

Sursă: Agerpres
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Programul magazinelor mari din România, de Paște