Antena 3 CNN Actualitate Accident grav în Bucureşti. Un autoturism s-a răsturnat şi trei oameni au fost duşi la spital

Accident grav în Bucureşti. Un autoturism s-a răsturnat şi trei oameni au fost duşi la spital

Alina Drăguşin
<1 minut de citit Publicat la 08:22 18 Dec 2025 Modificat la 08:45 18 Dec 2025
Poliţiştii au aflat că niciunul dintre cei doi şoferi implicaţi în accident nu consumase alcool. *Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Agerpres

Un accident grav a avut loc joi dimineaţa într-o intersecţie din Bucureşti. Impactul a fost atât de puternic, încât unul dintre cele două autoturisme implicate în incidentul rutier s-a răsturnat pe plafon. Reprezentanţi de la Brigada Rutieră a Capitalei au anunţat că trei oameni au fost duşi la spital ca să primească îngrijiri medicale şi, totodată, să li se facă investigaţii suplimentare.

 Un autovehicul s-a răsturnat pe plafon în urma unui accident produs joi, în jurul orei 05:10, la intersecţia dintre bulevardul Dacia cu Calea Moşilor din Bucureşti.

"Polițiștii rutieri ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un accident de circulație, în care au fost implicate două autovehicule, iar în urma impactului unul dintre acestea s-a răsturnat pe plafon", au transmis oficialii din cadrul Brigăzii Rutiere Bucureşti.

"Din accident a rezultat rănirea a trei persoane, pasageri în autovehiculul răsturnat care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale", informează Brigada Rutieră a Capitalei.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele indicate fiind "zero".

În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole