Antena 3 CNN Actualitate Accident grav în Capitală. Două persoane au murit după ce mașina în care se aflau a intrat într-un autobuz

Accident grav în Capitală. Două persoane au murit după ce mașina în care se aflau a intrat într-un autobuz

Două persoane au murit, în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui accident produs pe Şoseaua Petricani, informează Brigada Rutieră a Capitalei. 

Conducătorul unui autovehicul, care se deplasa pe Şos. Petricani dinspre Şos. Fabrica de Glucoză către Str. Doamna Ghica, nu ar fi adaptat viteza la condiţiile meteo-rutiere, a pătruns pe contrasens şi a lovit frontal un autobuz. 

În urma impactului, conducătorul auto şi pasagerul din autoturism au decedat la faţa locului. 

Şoferul autobuzului a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero. Acesta a fost transportat la Spitalul Floreasca. 

Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Subiecte în articol: autobuz masina Capitală accident
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Peste 200 de turiști, prinși cu droguri pe litoral