Antena 3 CNN Actualitate Social Accident grav pe Centura Lugojului. Tot momentul a fost filmat - VIDEO

Accident grav pe Centura Lugojului. Tot momentul a fost filmat - VIDEO

Cinci persoane au fost rănite, două dintre ele rămânând încarcerate, în urma unui accident care a avut loc, vineri, între două autovehicule, pe Centura ocolitoare a municipiului Lugoj.

“Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş a fost solicitat să intervină la un accident rutier dintre două autovehicule pe Centura Lugojului, cinci persoane fiind implicate. Toate persoanele au necesitat îngrijiri medicale şi au fost transportate la spital. Din cei cinci accidentaţi, doi au fost încarceraţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.

Autoturismul care circula dinspre Timișoara a încercat să intre în parcare fără să acorde prioritate unui autoturism care venea dinspre Caransebeș.

La locul intervenţiei s-au deplasat două autospeciale cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD, şase ofiţeri şi 16 subofiţeri, patru echipaje SAJ şi un echipaj de poliţie. Pompierii militari au asigurat şi măsurile PSI.

Subiecte în articol: accident centura Lugoj imagini
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ultima zi de vacanţă pentru politicieni. Urmează o lună grea