Antena 3 CNN Actualitate Social O autospecială a Poliției a fost implicată într-un accident la Cluj, agentul a ajuns la spital

O autospecială a Poliției a fost implicată într-un accident la Cluj, agentul a ajuns la spital

O autospecială a Poliției din Cluj a fost implicată într-un accident rutier care a avut loc duminică seara, în apropiere de localitatea Gilău, iar un agent a ajuns la spital.

de Georgiana Adam    |   

Polițiștii au stabilit faptul că în jurul orei 17.40, autoturismul condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, care se deplasa pe strada Gilăului, ar fi intrat în coliziune cu o autospecială de poliție care se deplasa pe E60, în direcția localității Florești, având în funcțiune semnalele luminoase și acustice.

Persoana transportată în autospecială și agentul de poliție au fost preluați de echipajele medicale.

O autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și altul SAJ au intervenit duminică pentru a acorda prim-ajutor calificat persoanelor care au fost implicate în accident.

Testările cu aparatul etilotest au fost negative, astfel că niciunul dintre şoferi nu consumase alcool.
 

Sursă: Mediafax
Subiecte în articol: accident autospeciala Politie Cluj
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Avertizare meteo ANM de furtuni severe în România