Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident cu patru victime în Argeş, după ce şoferul unei maşini s-a izbit de un alt autoturism care s-a răsturnat

Accident cu patru victime în Argeş, după ce şoferul unei maşini s-a izbit de un alt autoturism care s-a răsturnat

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a provocat un accident rutier în urma căruia două tinere ce erau în maşina lui au avut nevoie de medici. 

de Mariana Zaharia    |   

S-a întâmplat la Lerești, în Argeş, în această dimineaţă.

Şoferul nu ar fi acordat prioritate într-o intersecţie şi a intrat într-un alt autoturism condus de o femeie în vârstă de 44 de ani. Şoferiţa a primit îngrijiri la locul accidentului.  

Fetele din maşina tânărului, ambele în vârstă de 18 ani, au fost duse la Spitalul Câmpulung cu traumatisme uşoare. 

Tânârul nu a fost încă audiat de către poliţişti pentru că este şi el internat. 

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Astfel, în urma coliziunii dintre cele două autoturisme, patru persoane au ajuns la spital.

Pompierii au intervenit cu autospecială de stingere, echipaj SMURD şi la faţa locului au ajuns şi două ambulanţe. 

După accident a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală.

Subiecte în articol: accident Argeş
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște