Antena 3 CNN Actualitate Accidente în lanț în județul Timiș: o persoană a murit și altele șase au fost rănite

Accidente în lanț în județul Timiș: o persoană a murit și altele șase au fost rănite

Șase accidente rutiere au avut loc joi dimineață în județul Timiș, din cauza poleiului. În urma acestor accidente, o persoană și-a pierdut viața, iar alte șapte au fost rănite, a anunțat IPJ Timiș. 

"Trei accidente au avut loc pe Drumul Judetean 592, între Cheveres-Buzias-Lugoj. În urma impactului au rezultat șapte victime, un bărbat de 65 de ani a decedat, iar celelalte 6 au fost rănite.

Pe Drumul Național 680 dinspre Tapia spre Lugoj, a avut loc un alt accident, respectiv un microbuz a ieșit în afara părții carosabile, trei pasageri fiind răniți și transportatți la spital.

Victimele acestor accidente sunt bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 65 de ani.

De asemenea, toate aceste accidente s-au produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu polei.

Recomandăm tuturor conducătorilor auto să manifeste o atenție deosebită în trafic și să adapteze viteza la condițiile de drum", conform IPJ Timiș.

Subiecte în articol: Timis
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
A murit Alexandru Alexandrov, fondatorul gigantului Altex România