Antena 3 CNN Actualitate Inedit Actorul din „Liceenii” de care puțini își mai aduc aminte! Acum este afacerist de succes și are o avere de milioane de euro 

Actorul din „Liceenii” de care puțini își mai aduc aminte! Acum este afacerist de succes și are o avere de milioane de euro 

Dan Cociș este unul dintre actorii din „Liceenii”, care a renunțat la actorie. El a jucat rolul lui „Adrian” și i-a oferit câteva replici lui Ștefan Bănică junior.

Dan Cociș a încercat să-și facă un drum în viață prin politică, iar în anul 2000 a lucrat în Secretariatul General al Guvernului. Ulterior, Cociș s-a lansat în afaceri.

„Avem cea mai mare plajă privată de pe litoral, un club cu o capacitate de peste 1500 de persoane, un beach bar şi un restaurant tip Grill&Salad cu o capacitate de 150 de locuri, o pisicină cu 60 de locuri şi zonă lounge, de terenuri de sport pe plajă şi de un spaţiu de joacă pentru copii. Investiţia de 1,5 milioane de euro va fi recuperată în 3-5 ani. Cifra de afaceri a crescut continuu. La fel şi numărul de clienţi. Am încheiat 2011 cu venituri de un milion de euro, iar anul acesta estimăm că vom depăşi 2 milioane de euro”, a declarat, la un moment dat, Adrian Cociş, potrivit turism.bzi.ro.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Camerele de Gardă, pline după mesele copioase de Paşte