Antena 3 CNN Actualitate Justiție Adrian Mititelu, reacție după înfrângerea din justiție: O decizie mișelească, criminală și total nedreaptă

Adrian Mititelu, reacție după înfrângerea din justiție: O decizie mișelească, criminală și total nedreaptă

Adrian Mititelu, fostul finanțator la FC Universitatea Craiova a reacționat, într-un mesaj pe Facebook, după sentința dată în dosarul împotriva FRF și LPF.

„O decizie mişelească CRIMINALĂ şi total nedreaptă! În ROMÂNIA Europeană JUSTIŢIA este doar o iluzie ! Am luptat 6 ani de zile împotriva acestei organizaţii criminale cu speranţa ca totuşi se face dreptate..! Am fost, se pare, un NAIV! Magistraţii care astăzi au luat o astfel de decizie vor purta această uriaşă povară toată viaţa! În plină democraţie mi-a fost confiscată o societate în care am investit zeci de milioane de euro! Oricum, vreau să ştiţi că am făcut tot ce este posibil omeneşte pentru a aduce clubul înapoi dar din păcate n-am reuşit, peste ani probabil foarte mulţi, se va face dreptate într-un final însă până atunci vor fi multe suferinţe .... Regret ENORM că v-am dezamăgit!”, a scris Mititelu pe Facebook.

Subiecte în articol: Adrian Mititelu sentinta decizie
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sărbătoarea Paştelui în lume. Tradiţii şi obiceiuri inedite, în mai multe țări