Antena 3 CNN Actualitate Adrian Vasilescu: Sper să nu fie adevărat că vom avea 1 milion de șomeri

Adrian Vasilescu: Sper să nu fie adevărat că vom avea 1 milion de șomeri

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, a declarat miercuri seara, la Antena 3, că este temător cu privire la viitorul economic al României, și că speră ca numărul șomerilor din țara noastră să nu ajungă la 1 milion de șomeri.

”Banca Natională colaborează cu Guvernul, dar nu poate spune Banca Națională ce trebuie să facă Guvernul. Sper să nu fie adevărat că va avea 1  milion de șomeri. 1 milion de șomeri pentru România este foarte mult”, a declarat Adrian Vasilescu într-o convorbire telefonică, la Antena 3.

Cu privire la modul de acționare a Statelor Unite privind coronavirusul, acesta spune că sunt două posibilități. Ori Statele Unite își dau seama că această criză este mai gravă decât cea din 2008-2010, ori doresc să intervină puternic chiar de la începutul crizei. 

”Statele Unite alocă 1000 de miliarde de dolari. Întotdeauna când se anunță o criză, prima cifră este cifră de deschidere. Nu va rămâne așa! Dar important este să facem o corelație. Dacă ne gândim la ce s-a întâmplat în criza din 2008-2010, am văzut că atunci Statele Unite au pornit de la suma de 700 de miliarde. Acum, cu 300 de miliarde mai mult. Asta înseamnă că această criză va fi mai gravă, sau că Statele Unite doresc să intervină din capul locului cu o măsură mai dură?”, a spus Vasilescu.

Subiecte în articol: Adrian Vasilescu BNR someri
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Produsul tradițional preferat de români care nu va mai avea același gust