Antena 3 CNN Actualitate Aeroportul Otopeni, subevaluat şi bun de vândut

Aeroportul Otopeni, subevaluat şi bun de vândut

Ministrul Transporturilor ia în calcul privatizarea aeroportului Henri Coandă, pentru că statul nu ar avea fonduri suficiente pentru extinderea şi modernizarea lui. 
 
Un document prezentat la emisiunea Secvenţial cu Adrian Ursu dezvăluie preţul extrem de mic la care este evaluat atât aeroportul Otopeni, cât şi cel de la Băneasa. Mai mult, acesta din urmă, apare în acte mai valoros decât cel de la Otopeni.
 
Sub pretextul că există cereri la Fondul Proprietatea pentru a privatiza companii de importanţă strategică ale României, Dan Costescu, noul ministru al Transporturilor, ar putea cădea într-o cursă, a dezvăluit Adrian Ursu, la emisiunea Secvenţial.
 
Este vorba de terenuri care ar putea fi cumpărate la preţuri de nimic dacă statul nu va interveni, potrivit unui document prezentat la Antena 3, care dovedeşte că în acest moment aeroportul Băseasa este considerat în acte mai valoros decât cel de la Otopeni.
 
Dintre companiile aflate pe lista ministrului Transporturilor s-ar afla şi cea care administrează Portul Constanţa, un alt punct strategic al României, chiar şi pentru aliaţii NATO.
 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vremea se schimbă radical în România