Antena 3 CNN Life Știinţă Alarmant. Aproape un milion de specii de pe Terra sunt ameninţate cu dispariţia

Alarmant. Aproape un milion de specii de pe Terra sunt ameninţate cu dispariţia

de S.T.    |   

Circa un milion de specii de animale şi de plante sunt deja în pericol de extincţie, în ritm accelerat, iar natura ce permite omenirii să trăiască este condamnată să îşi continue declinul în lipsa unei "schimbări profunde" a modelelor de producţie şi de consum, conform unui raport fără precedent publicat luni de grupul de experţi ai ONU în domeniul biodiversităţii (IPBES), citat de AFP.

Raportul IPBES prezintă o imagine sumbră a viitorului fiinţelor umane, care depind de natură pentru a bea, a respira, a mânca, a se încălzi sau a se vindeca de anumite boli.

"Suntem pe cale de a eroda chiar fundamentele economiilor noastre, mijloacele noastre de trai, securitatea alimentară, sănătatea şi calitatea vieţii din întreaga lume", a declarat Robert Watson, preşedintele IPBES.

Defrişările, agricultura intensivă, pescuitul excesiv, urbanizarea galopantă, mineritul au făcut ca 75% din mediul înconjurător să fie ''grav afectat'' de activităţile umane, la fel şi 66% din mediul marin. Rezultatul este sumbru: circa 1 milion de specii de animale şi plante dintre cele 8 milioane estimate pe planetă sunt în pericol de extincţie, din care ''multe vor dispărea în deceniile următoare''.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: Terra animale plante
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta