Bolojan refuză să își dea demisia, cerută de Grindeanu la Cotroceni: „Cine mai gestionează cele două ministere pe care le am eu”
Publicat acum 4 ore si 16 minute
ALDE se pregăteşte să candideze pe cont propriu la următoarele alegeri. Varujan Vosganian spune că alianţa liberalilor şi democraţilor trebuie să fie fanionul dreptei, şi nu codaşul stângii.
Declaraţiile vin în contextul în care în ultimele săptămâni a fost vehiculată ideea unui candidat unic PSD-ALDE pentru prezidenţiale.
„Noi, precum aţi văzut până acum, am evitat o alianţă electorală cu PSD şi la locale, şi la parlamentare. Mai mult decât atât, am sugerat şi cred că acum s-a dovedit că nu suntem la remorca nimănui şi că noi avem în vedere să fim fanionul dreptei, şi nu codaşul stângii. Nu ştiu, în contextul acesta, cum ar fi primită o alianţă electorală cu PSD”, a spus Varujan Vosganian.