Antena 3 CNN Actualitate Locale Alegeri în comune din România, în 7 decembrie, din cauza primarilor care au probleme cu Justiţia. Faptele de care au fost acuzaţi

Alegeri în comune din România, în 7 decembrie, din cauza primarilor care au probleme cu Justiţia. Faptele de care au fost acuzaţi

M.P.
1 minut de citit Publicat la 18:59 04 Noi 2025 Modificat la 18:59 04 Noi 2025
Alegeri în comune din România, în 7 decembrie, din cauza primarilor care au probleme cu Justiţia. Sursa foto: Antena 3 CNN

Alegerile locale parţiale din 7 decembrie se vor organiza în unele localităţi pentru că primarii de acolo au ajuns pe mâna Justiţiei. Au fost acuzaţi de corupţie şi şi-au pierdut posturile. Unii au demisionat, alţii au primit interdicţie să mai ocupe funcţiile.

Pe 7 decembrie, oamenii din comuna Mihai Eminescu, din județul Botoșani, sunt chemați la urne pentru a-și alege un nou primar, după demisia lui Verginel Gireadă, edilul cu patru mandate la activ. Acesta este cercetat de DNA și aflat sub interdicția de a-și exercita funcția.

În trecut, edilul a mai fost condamnat definitiv pentru însușirea prin fals a unui teren din localitate. Printre candidații pentru funcția de primar se află și fiica sa, Andreea Cristina Gireadă Alecu, în vârstă de 32 de ani, angajată în Primăria Mihai Eminescu de 10 ani.

Deși unii localnici evită să vorbească deschis despre subiect, pe ulițele comunei se simte clar că satul e împărțit. O parte dintre oameni privesc cu nostalgie spre perioada Gireadă. Alții însă cred că e momentul ca primăvara să vină cu oameni noi.

Primar incompatibil în județul Sibiu

Alegeri parțiale vor avea loc și în comuna Cârța din județul Sibiu. Acolo, fostul primar a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate. 

Fostul primar Daniel Cândulețiu era deja la al 2-lea mandat când a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate, în primăvara acestui an. Inspectorii au stabilit că în primul an de la preluarea mandatului, mai exact în 2020, Cândulețiu ar fi derulat activități comerciale care i-au adus un venit de 6.000 euro lunar, în timp ce era și primar. 

Până să ajungă la primărie, Daniel Cândulețiu lua terenuri în arendă, le lucra și încasa subvențiile. El recunoaște că, la începutul primului său mandat, s-a aflat într-o situație de incompatibilitate.

"Eu nu mi-am închis firma în termen de 15 zile, că aveam un PFA, nu-mi erau intra subvențiile. Eu lucrez 150 de hectare și acum aia a fost motivul. Eu n-am putut să-mi închid în 15 zile, porumbul era pe câmp, soia era pe câmp, n-aveam cum să închid în termen de 15 zile, după, că nu subvențiile nu-mi erau intrate", a afirmat Daniel Cândulețiu, fost primar Cârța.

Cârța este singura localitate din județul Sibiu în care se vor organiza alegeri parțiale pe 7 decembrie.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole