Antena 3 CNN Actualitate Alegeri SUA. Premierul italian Matteo Renzi, mesaj viral pe Facebook: "Să sperăm că va fi fată”

Alegeri SUA. Premierul italian Matteo Renzi, mesaj viral pe Facebook: "Să sperăm că va fi fată”

Alegeri SUA. Premierul italian Matteo Renzi a lăudat cele două mandate de preşedinte al SUA ale lui Barack Obama şi şi-a reiterat sprijinul pentru candidata democrată la Casa Albă în alegerile de marţi, transmite Huffington Post și Agerpres.

"Să sperăm că va fi fată, ca să citez titlul unui film vechi. Între timp, cred că este corect să salutăm cei opt ani de mandat ai lui Barack Obama", a scris luni, într-o postare pe Facebook, şeful guvernului italian.

Lângă o colecţie de fotografii cu Renzi şi Obama în funcţiile lor oficiale, premierul italian a scris despre preşedintele american că este o 'sursă de inspiraţie' şi şi-a exprimat respectul pentru viziunea acestuia.

"Bineînţeles, istoricii vor stabili punctele tari şi punctele slabe ale preşedinţiei sale. Însă, în opinia mea, istoria va fi bună cu Obama", a adăugat el.

Renzis a mai scris despre Obama că este "omul care a investit în speranţă, şi nu în cinism, şi care a crescut o generaţie ce încearcă ('Da, putem')". El a salutat totodată implicarea liderului de la Casa Albă în domenii precum energia, inovaţia şi sănătatea.
 

Subiecte în articol: Donald Trump Hillary Clinton Alegeri SUA
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște