Antena 3 CNN Externe ALEGERI SUA. S-a dat startul neoficial al alegerilor. Primii americani au votat deja

ALEGERI SUA. S-a dat startul neoficial al alegerilor. Primii americani au votat deja

Şapte alegători din Dixville Notch, localitate situată la frontiera nord-estică a SUA în Munţii Appalachi, au lansat simbolic alegerile prezidenţiale, votând în cursul nopţii de luni spre marţi, potrivit AFP. 

La ora 00:00 (05:00 GMT) marţi, Clay Smith a introdus primul buletinul de vot în urnă. La fel ca el, alţi patru alegători şi două alegătoare din acest cătun pierdut în pădurile din statul New Hampshire şi situat la o aruncătură de băţ de frontiera canadiană, au continuat această tradiţie stabilită încă din 1960, care i-a atras localităţii Dixville Notch titlul de 'First in the Nation' (Prima din ţară). 

În afară de alte două sate din acest stat din Noua Anglie, care votează de asemenea în cursul nopţii, scrutinul începe oficial la 06:00 (11:00 GMT) pe coasta estică a SUA. 

Circa 225 de milioane de americani sunt chemaţi să decidă cine - între democrata Hillary Clinton şi republicanul Donald Trump - îi va succeda lui Barack Obama la Casa Albă. 

Sursă: Agerpres
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept