Antena 3 CNN Externe Alertă chimică în Parlamentul britanic. Poliţia examinează un pachet suspect

Alertă chimică în Parlamentul britanic. Poliţia examinează un pachet suspect


UPDATE: Poliţia londoneză analizează un pachet suspect descoperit joi la sediul parlamentului Marii Britanii, până în prezent nefiind semnalate cazuri de persoane rănite legate de acest incident, scrie Reuters şi AFP.

Un purtător de cuvânt al poliţiei metropolitane din Londra a menţionat că pachetul suspect s-a primit la parlament în jurul orei locale 12:30 (11:30 GMT) şi în prezent coletul este examinat de genişti.

Un reporter al cotidianului The Times a scris pe reţeaua Twitter că o scrisoare adresată unui membru al Camerei Lorzilor este analizată de poliţie după ce în interior a fost găsit un praf alb.

Potrivit Reuters, intrările în sediul parlamentului britanic par să fie deschise şi nu este semnalată o prezenţă sporită a forţelor de poliţie. În schimb, AFP notează că o parte a clădirii parlamentului britanic a fost închisă ca urmare a acestui incident.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare