Antena 3 CNN Externe Alertă în Germania! Un centru comercial din Berlin a fost închis. Transportul în comun, oprit

Alertă în Germania! Un centru comercial din Berlin a fost închis. Transportul în comun, oprit

Un centru comercial din zona Prenzlauer Berg din Berlin a fost închis de poliţişti, în timp ce transportul în comun în zonă a fost blocat, a anunţat publicaţia Tagesspiegel pe Twitter, informează Reuters.

Motivul alertei nu a fost confirmat încă, scrie Reuters.

Autorităţile germane au dat în urmărire un tunisian de 24 de ani după atacul de luni seara de la Berlin, soldat cu 12 morţi şi 48 de răniţi.

Potrivit AFP, mai multe operaţiuni ale poliţiei sunt în curs de desfăşurare joi în Germania.

''Sunt întreprinse evident cercetări şi investigaţii în ansamblul ţării'', în cadrul anchetei lansate după atentatul cu un camion, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Parchetului antiterorist.

Situația este cu atât mai tensionată cu cât, luni seară, un camion de 20 de tone, cu numere de înmatriculare de Polonia, a intrat în mulțimea de la un târg de Crăciun din Berlin, omorând 12 persoane și rănind alte 48.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: centru comercial Berlin
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
O nouă companie aeriană lansează zboruri interne la preţuri mici