Telecabina de pe Muntele Tâmpa ar putea fi închisă. „Orice punct de atracție pe care îl pierzi înseamnă un minus pentru comunitate”
Publicat acum 14 ore si 23 minute
„Localnicii au solicitat o ambulanță deoarece trei persoane au fost intoxicate cu monoxid de carbon. S-au deplasat la fața locului cu două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și o ambulană de la serviciul de ambulanță județeană. Cele două persoane transportate la spital sunt stabile. Gazul a fost închis de unul dintre proprietari, iar în sprijin a venit şi intervenţia operatorului de gaz, a declarat Dan Daniel Petru, purtător de cuvânt ISU Mureș, la Antena 3.
Alertă într-un bloc din Târgu Mureș: Două persoane au ajuns la spital intoxicate cu gaz