Antena 3 CNN Politică Alexandru Nazare: Investitorii americani se concentrează asupra infrastructurii, energiei, tehnologiei și sănătății

Alexandru Nazare: Investitorii americani se concentrează asupra infrastructurii, energiei, tehnologiei și sănătății

Andrei Paraschiv
2 minute de citit Publicat la 10:17 15 Sep 2025 Modificat la 10:17 15 Sep 2025
"Una dintre cele mai importante întâlniri pe care le-am avut zilele acestea la Washington a fost la Departamentul de Comerț al Statelor Unite", a spus Nazare. Foto: Alexandru Nazare / Facebook

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a spus luni că "investitorii americani sunt interesați de domenii strategice precum infrastructură, energie, tehnologie și sănătate". Ministrul a fost într-o vizită oficială la Washington, unde a avut întâlniri cu reprezentanții Departamentului de Comerț al SUA dar și cu cei ai sectorului financiar-bancar, scrie Agerpres.

"Una dintre cele mai importante întâlniri pe care le-am avut zilele acestea la Washington a fost la Departamentul de Comerț al Statelor Unite, în special cu reprezentanții Programului pentru Dezvoltarea Dreptului Comercial (CLDP) - o structură specializată care sprijină țările partenere în reforme legislative și instituționale menite să îmbunătățească mediul de afaceri, investițiile și comerțul.

Întâlnirea are o relevanță aparte, întrucât marchează consolidarea dialogului cu noua administrație de la Washington, într-un context în care România nu a mai avut, în ultima perioadă, contacte oficiale la acest nivel.

Am prezentat oportunitățile de investiții pe care România le oferă, în special prin parteneriate public-private, iar interesul american s-a concentrat asupra unor domenii strategice: infrastructură - modernizarea rețelelor de transport și logistică; energie - diversificare și securitate energetică; tehnologie - inovație și digitalizare; sănătate - spitale și infrastructură critică", a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

El a subliniat că, pentru România, această deschidere înseamnă mai mult decât capital și know-how, respectiv consolidarea parteneriatului economic cu Statele Unite, deschiderea către noi investiții și locuri de muncă și confirmarea poziției țării de partener strategic și de încredere în regiune.



Ministrul Finanțelor a precizat, totodată, că reprezentanții Departamentului de Comerț al SUA vor organiza la București, în următoarele trei luni, mai multe evenimente pentru a sprijini atragerea de investiții de către România. Totodată, acesta a precizat că este prima vizită la Washington la nivel de ministru din luna noiembrie a anului trecut și până în prezent.

"Am avut contacte atât cu parteneri instituționali, cu Departamentul de Comerț, dar și cu sectorul financiar-bancar care pentru Ministerul de Finanțe est extrem de important. La Departamentul de Comerț a fost vorba de o întâlnire în care, practic, reluăm relația cu aceștia, relație pe care am construit-o în ultimii doi ani prin evenimente atât în Europa cât și în SUA pe proiecte de investiții, pe PPP-uri, pe atragerea de investiții străine.

Practic e o nouă ipostază, dar mult mai puternică, în care din poziția de ministru, putem să continuăm aceste proiecte la un nivel mult mai înalt. În următoarele trei luni de zile vor participa la mai multe evenimente pe care le vor organiza la București, în Ministerul Finanțelor, tocmai pentru a ne sprijini să atragem investiții și pentru a aduce expertiza lor atât de importantă în aceste proiecte complexe de parteneriat public-privat de care avem nevoie în primul rând pentru că ei pot să aducă alți investitori în România.

În momentul când avem proiect identificate, ei sunt cei care vor aduce și capitalul, să investească, să vină, să participe la astfel de proiecte în parteneriat public-privat", a susținut Alexandru Nazare.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole