Antena 3 CNN Actualitate Locale Alt caz halucinant! Tânăr de 28 de ani, acuzat că a violat o minoră într-un parc

Alt caz halucinant! Tânăr de 28 de ani, acuzat că a violat o minoră într-un parc

 Un bărbat în vârstă de 28 de ani, acuzat că a violat o fată în vârstă de 11 ani, într-un parc din Cugir, a fost plasat în arest la domiciliu, informează reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba într-un comunicat de presă transmis luni.

Potrivit sursei citate, poliţia a fost sesizată pe 3 octombrie, de către tatăl minorei.

"La data de 3 octombrie 2019, Poliţia Oraşului Cugir a fost sesizată de către un bărbat din Cugir, cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 11 ani, ar fi întreţinut raporturi sexuale cu un tânăr din oraş. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că, în seara zilei de 1 octombrie 2019, în timp ce se afla într-un parc din Cugir, tânărul, în vârstă de 28 de ani, ar fi convins-o pe minoră să întreţină raporturi sexuale, orale, cu el", se precizează în comunicat.

Tânărul de 28 de ani a fost reţinut şi apoi prezentat în faţa instanţei, care a dispus faţă de bărbat măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile.

Cercetările au fost efectuate iniţial pentru infracţiunea de act sexual cu minor, însă dată fiind vârsta victimei, încadrarea juridică a faptei a fost schimbată în viol, mai precizează sursa citată. 

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: viol parc minora
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!