Două seisme de magnitudine 5,6 şi 5,3 au zguduit marţi Guatemala fiind soldate cu moartea a două persoane şi importante pagube materiale în sud-estul ţării, în apropiere de frontiera cu Salvador, ţară unde aceste cutremure au fost de asemenea resimţite, conform unui ultim bilanţ al oficialilor din Guatemala, transmite miercuri AFP.
Seismele s-au produs la orele locale 15:21 şi respectiv 15:25 (21:21 şi 21:25 GMT), fiind urmate de două replici puternice. Cutremurele au avut epicentrul în departamentul Jutiapa, conform Institutului american de Geofizică (USGS).
Seismele au fost resimţite puternic şi în Salvador şi cu o intensitate mai mică în vestul Hondurasului.
Două persoane au murit în satul Comapa din Guatemala, în departamentul Jutiapa, după prăbuşirea unor structuri, a declarat purtătorul de cuvânt al agenţiei de coordonare în caz de catastrofe naturale, Conred.
Conred a anunţat că 25 de persoane rănite au fost spitalizate, iar 492 de persoane au trebuit relocate. Un număr de 62 de locuinţe au fost afectate, unele dintre ele sever.
"Aici a fost cu adevărat îngrozitor (...) Sunt mai multe case avariate şi persoane rănite", a declarat pentru AFP, prin telefon, Luca-a Garca-a, funcţionară publică în municipalitatea Comapa, una dintre zonele cele mai afectate de cutremure, raportând şi întreruperi de curent.
America Centrală se confruntă frecvent cu cutremure din cauza convergenţei plăcilor tectonice din Caraibe şi Cocos, precum şi a faliilor geologice locale.
Pe 8 iulie, un cutremur cu magnitudinea de 5,7 a ucis şapte persoane şi a avariat peste 2.100 de locuinţe.