Antena 3 CNN Externe Ambasadorul moldovean la Moscova a fost convocat la MAE rus. Reacția Ministerului de Externe din Republica Moldova

Ambasadorul moldovean la Moscova a fost convocat la MAE rus. Reacția Ministerului de Externe din Republica Moldova

A.O.
2 minute de citit Publicat la 09:12 06 Mar 2025 Modificat la 14:38 25 Noi 2025
La începutul lunii februarie, Maia Sandu a confirmat într-o emisiune la TV8 că Ozerov nu a fost invitat să-şi prezinte scrisorile de acreditare. Ea a invocat „atitudinea lipsită de respect în general” a Federaţiei Ruse faţă de Republica Moldova. Sursa foto: Sean Gallup/Getty Images

Ministerul rus de Externe l-a convocat, miercuri, pe ambasadorul moldovean la Moscova pentru a-i cere explicații cu privire la tergiversarea de către preşedinta Maia Sandu de a primi scrisorile de acreditare din partea noului ambasador rus agreat în Republica Moldova. Moscova a acuzat Chișinăul că încalcă prevederile Convenției de la Veneția. În replică, Ministerul Afacerilor Externe din Republica Moldova a reamintit Federației Ruse că e „prerogativa exclusivă a statului gazdă” când primește scrisorile de acreditare ale ambasadorilor, relatează Agerpres. 

Diplomaţia rusă şi-a exprimat „nedumerirea” în legătură cu situaţia creată, afirmând că în acest fel „Chişinăul încalcă prevederile Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice”.

Reprezentanţii Ministerului rus de Externe i-au înmânat diplomatului moldovean, Lilian Darii, un exemplar al Convenţiei de la Viena şi o notă verbală prin care partea rusă solicită explicaţii în legătură cu această situaţie.

Reacția MAE din Republica Moldova

Într-o reacţie oficială, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a subliniat că autorităţile de la Chişinău aplică în mod consecvent prevederile Convenţiei de la Viena din 1961 privind relaţiile diplomatice, inclusiv cele referitoare la procedura de prezentare a scrisorilor de acreditare.

„Stabilirea datei şi a modalităţii de organizare a ceremoniei de prezentare a scrisorilor de acreditare reprezintă o prerogativă exclusivă a statului gazdă, în conformitate cu uzanţele diplomatice şi agenda instituţiilor competente. În acest context, Republica Moldova respinge orice insinuări privind încălcarea Convenţiei de la Viena şi reafirmă angajamentul său de a respecta normele internaţionale în domeniul relaţiilor diplomatice”, afirmă MAE moldovean.

Fostul ambasador al Federaţiei Ruse la Chişinău, Oleg Vasneţov, a fost eliberat din funcţie pe 10 septembrie anul trecut, printr-un decret emis de preşedintele rus Vladimir Putin. În locul lui a fost numit Oleg Ozerov. Acesta a activat în diferite funcţii în Arabia Saudită, Siria, Tunisia, Franţa, iar din mai 2020 este ambasador pentru misiuni speciale şi şef al Secretariatului Forumului Economic Rusia-Africa, aminteşte postul de radio citat.

Maia Sandu a acuzat în repetate rânduri Rusia că încearcă să destabilizeze situaţia din Republica Moldova prin atacuri hibride, ceea ce Moscova a negat ferm.

Explicațiile Maiei Sandu

La începutul lunii februarie, Maia Sandu a confirmat într-o emisiune la TV8 că Ozerov nu a fost invitat să-şi prezinte scrisorile de acreditare. Ea a invocat „atitudinea lipsită de respect în general” a Federaţiei Ruse faţă de Republica Moldova.

„O să venim cu o decizie când şi cum şi ce facem, dar comportamentul este acelaşi ca şi al altor oficiali de la Kremlin”, a spus preşedinta Maia Sandu.

La 13 februarie, fragmente din dronele ruse căzute, după un atac masiv al Rusiei asupra supra portului ucrainean Reni, aminteşte postul de radio Europa Liberă.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole